Acasă Arhiva 2 Jandarmii au dat 150 de amenzi pentru prostituție

Jandarmii au dat 150 de amenzi pentru prostituție

 Din 2007 până în 2009

De ani buni, jandarmii vâlceni organizeazăperiodic razii de amploare pe Valea Oltului cu scopul precis de a eradica prostituția. Atât ei, cât și polițiștii au dat sute de amenzi și au întocmit zeci de dosare penale, sperând că le vor determina pe prostituate sănu mai practice această „meserie”. Cu toate acestea, vânzătoarele de plăceri și-au văzut în continuare de treabă, sfidându-i, pur și simplu pe oamenii legii. Un ultim raport al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea scoate în evidențăfaptul că , în baza de date a unității figurează41 de prostituate care au fost amendate de nenumărate ori de jandarmi în decursul anilor 2007 – 2009. Așadar, au primit 52 de amenzi în valoare totalăde 21.750 lei, „fetițe” cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani și 81 de amenzi în sumătotalăde 42.500 lei, femei cu vârste între 21 și 30 de ani. De asemenea, au mai fost prinse 7 prostituate cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani, care au primit 17 amenzi în valoare totalăde 8.500 lei. Patru dintre „fetițele” menționate s-au ales și cu dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție în formă repetată. Acestea sunt: Florica D. – 34 de ani, Mioara D. – 39 de ani, Veronica P. – 31 de ani și Alina Lavinia C. – 21 de ani.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here