Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Comisarul șef Nicolae Sărdărescu a preluat comanda poliției vâlcene

Normal 0 21 După demisia voluntarăa inspectorului șef – comisar șef Florian Marin, de la comanda Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, a devenit evident că se va organiza un nou concurs, pentru ocuparea funcției vacantate. Întreaga suflare vâlceană a anticipat cine vor fi competitorii, atenția tuturor îndreptându-se spre inspectorul adjunct – comisar șef Nicolae Sărdărescu și comandantul adjunct al Poliției Rm. Vâlcea, comisar șef Eugen Neață. Cu toate că a declarat de mai multe ori că nu va candida pentru ocuparea funcției, comisarul șef Nicolae Sărdărescu s-a înscris în competiție, cu numai o orăînainte de a expira ora limităa depunerii dosarelor. Astfel că , la data de 15 septembrie, în competiție s-au aflat Nicolae Sărdărescu și Eugen Neață, iar pentru funcția de inspector șef adjunct a susținut examenul un comisar șef de la IPJ – Argeș. Timp de aproape 6 ore (de la ora 12, la ora 18) cei trei candidați au răspuns întrebărilor, în fața președintelui comisiei chestor Doru Dumitrescu (care cunoștea Poliția vâlceană , ca urmare unui control făcut la noi, în urmăcu doi ani), comisarul șef Constantin Rotaru – șeful Corpului de Control și Audit al IGPR, a reprezentanților Sindicatului Polițiștilor și Corpului Național al Polițiștilor. Primul a răspuns, la cele 9 întrebări foarte grele, selectate din legislația cu care lucreazăpolițiștii, comisarul șef Eugen Neață. Comisia i-a apreciat prestația, la examen, menționând, în mod expres, acest lucru, invitându-l săse înscrie la noul concurs care se va ține, în curând, pentru ocuparea funcției de inspector șef adjunct. Cel de-al doilea candidat, Nicolae Sărdărescu, a stat în sala de examinare doar 45 de minute și a ieșit cu aer de învingător de la comisia de examinare. În final, competitorilor le-au fost comunicate notele: comisarul șef Nicolae Sărdărescu, obținând nota 8,30, comisarul șef Eugen Neață, nota 7,45, iar polițistul argeșean a obținut nota 5,60, ceea ce face săse reprogrameze examenul pentri ocuparea funcției de inspector șef adjunct. „Notarea comisarului șef Sărdărescu cu o notăcare l-a situat deasupra prestației comisarului șef Eugen Neață, se datoreazăfaptului că Nicolae Sărdărescu are o experiențămai mare în actul de comandă” – ne-a declarat reprezentantul Sindicatului Polițiștilor din comisia de examinare. Desigur, toate au fost bune și frumoase, numai că , După ce au primit felicitări de la chestorul Doru Dumitrescu, comisia a fost întrebatăde comisarul șef Eugen Neață, de ce nu s-a ținut cont de prevederea din Fișa postului care spune, la capitolul „Condițiile participării la concurs” că tuturor celor care candideazăle trebuie studii de specialitate în domeniul Științelor juridice, Marketingului, Sociologie sau de Finanțe, pentru competitori”. Întrebarea l-a vizat pe comisarul șef Nicolae Sărdărescu, care, După cum se știe, este inginer miner. Neavând „studii de lungădurată, cu diplomăde licență”, acestuia nu trebuia săi se accepte dosarul pentru competiție. Dar, cu toate astea, prezența sa la concurs a primit girul celor care, probabil, nu au cunoscut sau ai desconsiderat această prevedere. Am că utat săpurtăm un dialog telefonic cu noul șef al Inspectoratului vâlcean, cu toate că știam că se ascunde în spatele telefonului închism dar nu am reușit. Și, totuși, i-am trimis un SMS de felicitare. Celălalt competitor, Eugen Neață, deschis colaborării, urmând linia transparenței și colaborării cu presa a fostului inspector șef Florian Marin, ne-a răspuns la mobil, declarându-ne: „Concursul a fost foarte corect. Întrebările, destul de complexe, mie mi-au luat 60 de minute, pentru a le prezenta, iar domnului Sărdărescu numai 45 de minute. Nu suspicionez nimic și desfind pe toți aceia care afirmăcă domnul Sărdărescu știa cele 9 întrebări, „de acasă”. Lumea este foarte rea și dacă mai fac această afirmație, privind corectitudinea examenului, ar trebui săaibăremușcă ri. Îi invit sănu mai colporteze astfel de zvonuri”. Urăm succes în funcție, noului inspector șef, și-i adresăm rugămintea de a nu-și mai închide telefonul în timpul programului, eliminând suspiciunile ce rezultădin acest gest.