Problema crizei economice frământăpe toată lumea. S-a încercat deslușirea ei, au fost multe variante de interpretare. Semnele unei crize de supraproducție au apărut înainte de că derea comunismului, că dere începutăprin mijlocul anilor ’80. Supraproducția din țările supradezvoltate trebuia rezolvatăprin penetrarea pe piețele din țările socialiste, piețe care trebuiau rapid înlocuite cu produsele supraputerilor. După că derea comunismului, s-a reușit imediat acest lucru. A apărut un fenomen interesant, așa numitul dublu-export al valutelor țărilor puternice (dolari, mărci, lire etc). Văamintiți că se duceau mulți peste hotare cu mărci, dolari (primul export), cumpărau produse second-hand, le aduceau în țările foste socialiste (al doilea export) unde le vindeau, făceau mărci, dolari etc., plecau înapoi și așa mai departe. Este un fapt minor, dar reprezintăceva. Îările foste socialiste au fost repede golite de valute. Apoi a apărut euro, ca o contra-unitate bănească , din dorința de a face ca dolarul sănu fie puternic în Europa, iar țările puternice din Europa săfie respectate și ascultate mai mult de că tre America. Foarte multe societăți din țările supradezvoltate, din dorința de profituri uriașe, au găsit, în țările foste socialiste și asiatice, forțăde muncă ieftină, calificată, o științăa organizării acceptabilăși au întemeiat societăți în aceste țări.
Spunem că s-au externalizat în felul acesta producții din industrii diferite, dar mai ales din industria ușoară. În țările puternice a rămas așa-numita industrie grea, cercetarea, industria armamentului, a cosmosului etc, cele care asigurăsuperioritatea economică , politică , militară. Văamintesc că tigrii asiatici și marele dragon chinez au fost ținta marilor corporații. Ce s-a întâmplat în țările puternice, de unde au plecat aceste societăți în goana După profit? Foarte multăforțăde muncă a rămas aparent șomeră, dar statele respective, cu sprijinul băncilor, simțind pericolul șomerizării, au început sădea împrumuri cu dobânzi mici, astfel încât populația sănu simtă lipsa banilor, s-au inventat tot felul de programe sociale, de întreținere, de pregătire etc. În dorința de a avea condiții de viațădecente sau mai mult decât decente, populația din aceste țări a luat împrumuturi mari, pe termen lung. Dobânzile promovate de bănci au fost foarte mici, dar pe termen lung (20-30 de ani), ajungându-se săse lucreze cu așa numiții „bani din viitor”. Băncile au dat credite populației, dar au și finanțat societăți „externalizate”, sperând că banii câștigați prin „externalizare” se vor întoarce înapoi. Se nasc întrebări simple, cu răspunsuri simple, pentru țările puternice: când dăo bancă faliment (depășind și rezerva minimăobligatorie de prudentă)? Răspuns: când nu poate primi banii împrumutați. De ce nu poate primi banii înapoi? Răspuns: debitorii n-au de unde.
De ce n-au de unde? Răspuns: pentru că nu au unde sălucreze. De ce n-au unde? Răspunsuri posibile: fie producția nu are că utare (a apărut alta mai bună, mai ieftinăetc), fie, societățile unde lucrau s-au „externalizat”. Cine mai cumpărăîn România pantofi de Drăgășani, Oradea, Timișoara, cu preț de 1 milion sau mai mult, când pe piațăse găsesc cu 200 mii sau mai puțin? Foarte puțini. Cu că mășile la fel. Nu mai dau exemple. Am văzut la Paris tricouri de firmăcu 50-60 euro pe Champs, dar și cu 2-3 euro pe străzile lăturalnice. Producția din China a făcut ca la acest moment China săaibă1906 miliarde de dolari în plus, Rusia 700 și exemplele pot continua. S-a sperat, de marile bănci, că acești bani, aflați „externalizați” se vor întoarce la loc în bănci. Dar ei stau în bănci chineze, rusești, arabe etc. Datorităfaptului că marile bănci sunt din țările foarte puternice, dar au sucursale în toată lumea, au apărut probleme bancare și în țările sucursalelor. S-a încercat o atenuare a pierderilor bancare, în țările sucursalelor, prin politici bancare, de ridicare a dobânzii la credit, cu taxe sau comisioane ascunse, de specularea burselor etc, astfel încât populația sau societățile de aici săcontribuie la ieșirea din criză. În felul acesta, problema economică s-a transformat în una bancarăși apoi Financiară , care, încet-încet, a cuprins lumea. Problema este că marele dragon chinez a investit foarte mult în Africa (acest lucru a pus pe gânduri administrația americanăși pe ceilalți mari) ducând acum la situația că armata chinezăeste puternică și poate apăra interese chineze oriunde China, a devenit în ultimii ani a doua putere a lumii. Rusia încearcă sărecapete puteri După perioada nefastădin timpul lui Elțîn.
Ce soluție existăla această crizăeconomică , transformatăîn crizăbancară? Nu știu, dar poate că soluția Ãnghel Rugina (vămai amintiți de el, cel cu privatizarea prin leul de argint?) este valabilă: gândiți-văcă experții americani au propus apariția monedei amero (din metal prețios) și atunci toți cei care au bani trebuie să-i scoatăpe piață. Mai putem discuta de investițiile care trebuie făcute în țările în curs de dezvoltare, sărace, etc. Dar astea nu aduc decât probleme, nu profituri. Poate că puternicii lumii (economiști, politicieni, bancheri etc) vor avea capul pe umeri și vor decide ce este mai bine. Altfel, istoria nu iartăși s-ar putea repeta.