În cazul ipotetic în care ar fi premierul țării
PRINCIPII ECONOMICE. În loc să-l folosim împrumutul de la FMI ca o „centurăde siguranță”ideal ar fi fost săinvestim acești bani în activități care produc profit: Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, capitalizarea Oltchimului, investițiile în agricultură, toate aceste sume dacă erau investite prin intermediul EximBank-ului sau prin intermediul CEC-ului produceau bani, chiar dacă nu neapărat mâine, dar în termen relativ scurt aduceau profit statului român și din acel profit puteau săplătească și dobânzile care sunt aferente acestor credite. Pe când, ținând banii într-o „centurăde siguranță”, în nici un caz nu produci profit, dimpotrivăpoți săproduci dezechilibre economice foarte mari.
Reporter: Domnule Bogdan Pistol, ce ați face dacă ați fi primul ministru al României? Cum ați ajuta la relansarea economiei naționale?
Bogdan Pistol: În primul rând, cred că ar fi bine să explică m ce s-a întâmplat cu România în ultimii 8 ani. Am avut, de la momentul în care Mugur Isărescu a fost nominalizat prim ministru, o micșorare a impozitului pe profit de la 30 și ceva la sutăcât era, la 25% , iar pentru firmele care făceau export, impozitarea era doar de 5%. Din punctul meu de vedere, a fost un moment de cotiturăîn economia românească , în momentul în care ea a început săcrească și, până în 2008, trebuie sărecunoaștem, am avut o perioadă relativ lungăde creștere economică . Nu de la început am asistat la o economie care duduie, ca săzic așa, dar cred că pasul esențial a fost făcut atunci de Mugur Isărescu. Îmi amintesc de sălile de sport construite în țară în momentul respectiv, de drumurile din Moldova și de alte lucruri care au contribuit la o dinamică ascendentăa economiei. Consider că guvernul Tăriceanu a avut o idee bunăcu impunerea cotei de impozitare de 16%. A însemnat un pas spre relaxare fiscală. În afarăde investițiile pe termen lung, investițiile de portofoliu, au fost și investiții cu capital speculativ. Și acum ajungem la momentul 2009 ca urmare a crizei economice globale România beneficiazăde conjuncturi favorabile, cred eu. Ea nu are o datorie publică foarte mare, de fapt o are cea mai mică raportatăla PIB în Europa, în schimb are o datorie privatădestul de mare. Și atunci, s-a adoptat această soluție a împrumutului de la Fondul Monetar Internațional (FMI – n.r.). Nu sunt împotriva lui, dar sunt total împotriva „termenului de centurăde siguranță”. În primele patru luni ale anului, din țară , au ieșit peste 4 miliarde de euro din țară . Acesta e un lucru foarte grav pentru economia românească pentru că noi am fost obișnuiți săfinanțăm absolut tot: deficitele comerciale, deficitele bugetare O sursăera din veniturile celor care lucrau în afară, a doua sursăera dininvestițiile străine. Avem de a face cu un proces grav pentru țară și anume mutarea datoriei private în datoria publică .
Rep: Domnule Pistol, sărevenim totuși la întrebarea inițială
B.P: Hai săîncepem cu împrumutul de la FMI. În loc să-l folosim ca o „centurăde siguranță”ideal ar fi fost săinvestim acești bani în activități care produc profit: Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, capitalizarea Oltchimului, investițiile în agricultură, toate aceste sume dacă erau investite prin intermediul EximBank-ului sau prin intermediul CEC-ului produceau bani, chiar dacă nu neapărat mâine, dar în termen relativ scurt aduceau profit statului român și din acel profit puteau săplătească și dobânzile care sunt aferente acestor credite. Pe când, ținând banii într-o „centurăde siguranță”, în nici un caz nu produci profit, dimpotrivăpoți săproduci dezechilibre economice foarte mari. Companiile românești nu primesc bani, așa cum se întâmplăîn alte state, ba, dimpotrivă, guvernul vine cu impozite suplimentare, cu taxe, măriri la contribuțiile sociale, și diminuări de deductibilități. Și e foarte grav pentru că asta ne afectează; dacă peste impozitul forfetar mai poți sătreci sau te poți strecura de eliminarea acestor deductibilități nu poți săscapi.
Rep.: Ce părere aveți despre introducerea impozitului de proprietar? E o măsurăbună?
B.P.: Nu e o măsurăbună, dar nu-i cea mai periculoasă. Mult mai periculoasăpentru economia românească este această dublăimpozitare, dublăacumulare și colectare de TVA cum e în cazul mașinilor luate în leasing. Astea sunt lucruri foarte grave, care afecteazăconsumul, firmele în ansamblul lor, oricare dintre ele, mici și mari. Cred că agenții economici vor că uta soluții de a trece de la economia deschisăla o economie gri, așa cum a mai avut România înainte de 2004. Nu vor face facturi, vor încerca sălucreze la negru
însă , eliminarea deducerilor la mașinile în leasing afecteazăpe oricine. Cred că mai grav decât impozitul forfetar este eliminarea deducerilor la benzină, la mașinile în leasing ș.a.m.d.
Dacă aș fi prim ministru, ipotetic vorbind, desigur, aș dezbate următoarea temă. Săluăm un caz particular. Județul Vâlcea. Se discutăde un împrumut de 250 de miliarde pe care Consiliul Județean îl va lua. Acest împrumut va fi destinat în mare măsurăunui program de reparații capitale a drumurilor județene. Cred că în acest moment ar fi trebuit ca guvernul și consiliile județene săse implice cu totul în altceva. Nu că aceste investiții nu ar utile, ci pentru că atunci când iei împrumut trebuie săinvestești în zone care săîți producă înapoi banii.
Când băgăm banii în drumuri facem un lucru util, însă trebuie săne gândim și cum vom reuși săplătim împrumutul, iar drumurile nu pot produce bani. Pe când o investiție într-un parc industrial, într-o zonăcare săproducă bani pentru comunități, înseamnă încasări care săne permităsăplătim creditul, dar și dobânzile aferente acestuia.
Rep.: Săînțeleg că nu sunteți de acord cu ideea îngropării banilor într-un anumit sector?
B.P.: Sigur că nu. Banii trebuie săproducă bani, iar ei nu trebuie cheltuiți în zone neproductive. E același lucru când am mări salariile. Ar fi fost bine săfacem drumurile județene din bani europeni. Dar săiei un împrumut și să-l folosești în mod exclusiv în zona asta neproductivăe un lucru, din punctul meu de vedere, periculos. Nu măînțelegeți greșit, nu spun că nu este util, ci trebuie sărecunoaștem nu aduce potențial de dezvoltare județului și nici nu creeazăpremizele atragerii de fonduri pentru județ.
Rep.: Veți candida la președinția partidului?
B.P.: Nu m-am hotărât încă , dar După alegerile pentru Parlamentul European o săvăcomunic cu siguranță.
Rep.: Pe cine veți susține în această competiție, dacă nu candidați dumneavoastră, desigur?
B.P.: Dacă nu candidez e mai greu, dacă o săcandidez atunci pe mine. Deocamdată, nu sunt hotărât. Măleagăo prietenie strânsăde domnul deputat Cristian Buican. Așadar, din punct de vedere al relației de apropiere pe care o am cu el, aș opta pentru Cristian Buican, nu pot însă , săneg eforturile și munca susținutăpe care a făcut-o Emilian Frâncu. Deci din punct de vedere al faptelor demonstrate ar trebui să-l susțin pe Emilian Frâncu. Singura chestiune care îl ajută, totuși pe Buican e că el nu a putut demonstra, fiindcă nu a avut deocamdatășansa, ce poate face ca și președinte al partidului.
Rep.: Deci e nevoie de schimbare? De un suflu nou în PNL?
B.P: însă și candidatura mea la funcția de președinte al partidului, ar aduce un suflu nou.
Rep.: Considerați că în PNL Vâlcea este nevoie de o reformă?
B.P.: Da, dacă la nivel de președinte nu cred că vom avea de ales între un rău mai mic și unul mai mare, ci între douălucruri bune, sau trei, dacă este vorba și despre mine, la nivelul PNL-ului, în ansamblu, chiar e nevoie de o reformăși e chiar utilăpentru că am fi primi care ar face-o în politica vâlceană.
Rep.: Ce ar implica reforma aceasta?
B.P.: Mai multe criterii de evaluare a personalităților cu care ieșim în față, pe care le creăm în interiorul partidului și, în funcție de aceste criterii, trebuie sănu mai derapăm de la anumite principii. Am mai făcut asta, am mai greșit aruncând în fațăoameni care nu ne-au făcut mereu cinste.
Rep.: Din punctul dumneavoastrăde vedere care este rețeta succesului în politică a tinerilor?
B.P.: Sunt 2 modele de urmat. Unul ar fi modelul micilor și al berii, un model de succes, sau modelul răbdării, consecvenței și construirii unei imagini pozitive. În felul acesta văd eu.
Rep.: Dumneavoastrăpe care-l preferați din cele douăexpuse?
B.P.: Cred că pe cel de-al doilea. până la urmă, în orice politician existăo dozăde parșivenie. Existăo încercare în tendința de a încerca sămanipuleze numai că unii au exagerat, au depășit această limităprin promisiuni pe care le-au făcut fărăsăaibăun fundament, fărăsăaibăo bază. Așa au ajuns în situația de a promite excursii și tabere în cosmos, majorări nerealiste de salarii și pensii Dar cred că ar trebui săpăstrăm o anumitălimităși săfolosim politica ca o artăde convingere în limita bunului simț.