Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

68% din dosarele de fond funciar au fost soluționate

 În 2008,

RAPORT. Marți, 27 ianuarie a.c., la Instituția Prefectului Vâlcea a avut loc o ședințăîn cadrul că reia prefectul Radu Renga și subprefectul Anuța Handolescu au prezentat raportul de activitate al Instituției pentru anul 2008. Printre altele s-a discutat și despre dosarele de fond funciar, despre diferite controale efectuate de juriștii instituției, dar și despre planurile de acțiuni în domeniul sănătății și educației.

Conform raportului pentru anul 2008 al Instituției Prefectului Vâlcea, Comisia județeană de Fond Funciar a analizat 283 de dosare și a soluționat 247 de dosare pentru stabilirea dreptului la proprietate.

După mai multe verifică ri ale documentațiilor transmise spre aprobare de comisiile locale de fond funciar, controale în teren la sesizarea cetățenilor nemulțumiți de aplicarea legilor fondului funciar și întocmirea referatelor cu propunerile de soluționare, Instituția Prefectului Vâlcea a realizat, în proporție de 100%, aproape toate obiectivele propuse în acest domeniu. Astfel, 439 de documentații ale comisiilor locale de fond funciar au fost înaintate Comisiei Județene pentru a fi analizate. Cele 29.575 de cereri de reconstituire au fost soluționate și au primit aviz favorabil 12.797 de cereri. De asemenea, în urma celor 129 de contestații primite, au primit avit favorabil doar 32 dintre acestea.

Anul trecut, Instituția Prefectului Vâlcea a emis 3.859 de titluri de proprietate. Au mai fost soliționate 1.305 de sesizări din domeniul fondului funciar, 2.051 de cereri de reconstituire propuse pentru acordarea de despăgubiri, 576 dosare de despăgubiri au fost înaintate spre aprobare Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor din cadrul ANRP, iar 124 dosare despăgubiri au fost reținute la Comisia Centralăpentru soluționare.

La Legea 290/2003, care se referăla acordarea despăgubirilor, din cele 283 de dosare primite la Prefectură, 247 au fost soluționate, iar restul sunt în curs de soluționare. Comparativ cu anii precedenți, în 2008, ponderea dosarelor soluționate la Legea 290/2003 a fost de 68%, Față de 56% în 2007 și 6% în 2006.

8.200 de taloane nedistribuite în Rm. Vâlcea

Instituția Prefectului Vâlcea a organizat, în cursul anului trecut, mai multe acțiuni de verificare, împreunăcu Casa județeană de Asigurări de Sănătate Vâlcea (CJAS), privind respectarea obligației medicilor de familie de afișare a programului de activitate în localitățile Prundeni, Voicești, Ghioroiu, Tetoiu și Stănești. De asemenea, s-a avut în vedere aplicarea măsurilor, stabilite la nivelul Ministerului Sănătății Publice, de accelerare a aplică rii Programului Național de Sănătate, prin implicarea primăriilor în preluarea taloanelor nedistribuite de la CJAS și redistribuirea acestora la nivel local. „Astfel, în urma acestei acțiuni s-a reușit deblocarea și redistribuirea a aproximativ 60% din taloanele rămase nedistribuite, precum și identificarea cauzelor pentru neridicarea celorlalte cupoane. Cea mai mare parte a celor nedistribuite se aflăîn municipiul Rm. Vâlcea, în jur de 8.200, iar cauza principalăa neridică rii acestora a fost schimbarea domiciliului destinatarului ori plecarea acestuia din localitate”, a afirmat subprefectul Anuța Handolescu.

Potrivit aceluiași raport, județul nostru a înregistrat un procent de participare la acest program de 66%, cu 10 % peste media de țară . Verificarea, în special pe timpul verii, a condițiilor de cazare și pregătire a hranei în taberele școlare din județul nostru precum și în unitățile de primire și alimentație publică din stațiunile turistice. Nu au fost identificate probleme grave care săimpunăînchiderea unităților.

S-au repartizat 34 de microbuze școlare

În domeniul educației s-au strâns fonduri pentru lucrări de reabilitare a unităților de învățământ și au fost înaintate propunerile la Guvern. S-au verificat contractele cu furnizorii produselor lactate și de panificație pentru derularea programului „lapte și corn” în toate unitățile școlare din județ, precum și a condițiilor de păstrare și distribuire a acestora că tre elevi. „De remarcat, în acest an școlar, este preluarea operațiunii de contractare a distribuției produselor direct de că tre administrațiile locale, acțiune benefică pentru derularea programului „laptele și cornul„, a afirmat prefectul Radu Renga. De asemenea, s-a verificat situația parcului de microbuze școlare repartizate localităților pentru transportul elevilor la unitățile de învățământ. „În urma acțiunii realizate la începutul anului școlar 2008-2009, s-a constatat că cele 56 microbuze existente la nivelul localităților au fost reparate sau se găseau în curs de reparare, pentru asigurarea funcționării. În cursul anului 2008, acest parc auto a fost suplimentat cu încă 34 de microbuze, repartizate cu predilecție localităților unde au fost restructurate unități scolare”, a mai spus prefectul.

259 de școli au fost reabilitate

S-au făcut verifică ri pentru a observa stadiul pregătirilor privind începerea noului an școlar 2008-2009 în condiții optime, a stadiului autorizării sanitare a școlilor precum și a utilizării fondurilor alocate obiectivelor de investiții și lucrărilor de reabilitare a școlilor. „În acest caz, remarcabilăeste atingerea nivelului de 68% unități școlare autorizate sanitar la începutul acestui an școlar. Creșterea acestui indicator s-a datorat alocă rii de importante sume în ultimii ani pentru reabilitarea, modernizarea și introducerea de utilități în unitățile de învățământ preuniversitar”, a declarat prefectul Renga.

Dintr-un număr total de 712 unități scolare ale județului Vâlcea, în ultimii trei ani, 259 de școli (36%) au beneficiat de fonduri guvernamentale pentru reabilitări, dotări ivestiționale, reparații capitale, utilități etc. „În mare parte, aceste fonduri au fost utilizate pentru reabilitări și reparații capitale. Celelalte școli au fost modernizate, dotate și/sau igienizate utilizând fonduri provenite din mai multe surse”, a mai spus prefectul.