Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

S-a semnat execuţia Parcului Zăvoi

Zilele trecute s-a semnat contractul de execuţie cu firma care a câştigat licitaţia pentru modernizarea Parcului Zăvoi. „Surpriza mare este că s-a adjudecat lucrarea la un preţ la 60% din valoarea iniţială ceea ce spune multe. De la 19 milioane de lei s-a ajuns la aproximativ 11 milioane de lei. A fost o dispută amplă pe această temă şi uite că eu am avut dreptate. Am spus că proiectul a fost făcut cumva cu dedicaţie, aşa cum a reieşit şi din raportul organismului de control din partea finanţelor. Eu nici nu am ştiut cine a participat la licitaţie. A fost câştigată de forma Europan Prod Piteşti. Este în curs de terminare şi licitaţia de la Ştrandul Ostroveni, în termen de zece zile vom termina contractul de execuţie, dacă nu vor fi contestaţii.”, spune primarul interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei.