Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

IONUŢ NUICĂ, tupeu de TRASEIST

Că prostituţia e cea mai veche meserie din lume nu o neagă nimeni, însă la cum funcţionează lucrurile prin politichia noastră locală pare-se că prostituţia politică se practica mai abitir decât cea tradiţională. Spunem acest lucru după ce ne-a parvenit informaţia că Ionuţ Nuică, consilier municipal al Râmnicului, ales pe listele UNPR, apoi debarcat la PSD, nu mai recunoaşte că a schimbat partidul, dând chiar şi un comunicat în acest sens.

„Cu privire la articolele apărute în ultima săptămână, în presa locală, doresc să vă informez că nu mi-am depus demisia din cadrul formaţiunii politice din care fac parte, respectiv U.N.P.R. şi îmi voi exercita mandatul de consilier municipal până la expirarea acestuia în cadrul formaţiunii politice menţionate anterior”, semnează cu deosebită consideraţie Ionuţ Eduard Nuică, consilier municipal UNPR.

Cum se poate traduce, de fapt, acest comunicat? Că, de fapt, excepţionalul tânăr Nuică, viitorul politic al acestei ţări, a reuşit performanţa de a le-o „trage” (scuzaţi expresia) celor doi grei politici vâlceni: Mircia Gutău şi Gigi Matei. Aşadar, juniorul Nuică susţine că nu şi-a dat demisia de la UNPR (deci i-a „tras-o” lui Gutău) şi nici nu s-a înscris la PSD, de data aceasta, trăgându-l pe sfoară pe actualul primar Gigi Matei, care a declarat că Ionuţ Nuică este cu acte-n regulă membru PSD.

Apoi, cât tupeu să ai să te afişezi la Congresul Extraordinar al PSD de vineri, să-ţi atârni eşarfa roşie de gât şi să defilezi cu ea, iar mai apoi să emiţi un asemenea comunicat de presă şi să afirmi că te raportezi la articolele de presă apărute. Păi, domnule tânăr politician traseist, presa a relatat faptele dvs. de preacurvie politică şi nimic mai mult.

GIGI MATEI: „Staţi liniştiţi, am majoritate”

În ceea ce priveşte situaţia din Consiliul Local, primarul interimar, Ion Gigi Matei, spune că va avea majoritatea necesară de a trece propunerile de hotărâre: „Să stea liniştită toată lumea, am majoritate, veţi vedea. Nu sunt probleme”. Matei explică şi de ce nu a insistat pentru ca Nuică să treacă pârleazul la PSD: „Ionuţ a rămas la UNPR, deci este în curtea noastră, ce interes aveam să treacă la PSD?”