Primarul Mircia Gutău a semnat joi, 16 noiembrie, două contracte de finanțare importante pentru municipiu în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Astfel, cu bani de la bugetul de stat urmează să fie realizate în Râmnic proiectele „Amenajare sens giratoriu strada Copăcelu, km 189+700 (la intersecția cu strada A.I. Cuza – Ocnele Mari)”, în valoare totală de 4.993.534,28 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 4.670.755,25 lei, și “Arteră de circulație între splaiul Independenței și strada Morilor, inclusiv pod peste râul Olănești”, în valoare totală de 8.573.413,40 lei, din care finanțare nerambursabilă 5.756.413,28 lei. Primul proiect își propune să crească gradul de siguranță al intersecției cu drumul spre stațiunea Ocnele Mari, dar și să fluidizeze traficul auto din zonă (foarte intens în anumite perioade ale zilei și cu precădere în sezonul estival), iar al al doilea intenționează îmbunătățirea circulației rutiere în zona centrală a Râmnicului, precum și o conexiune mai ușoară între obiectivele de interes public de pe malul stâng al râului Olănești (Stadionul Municipal, Parcul Zăvoi, Parcul Știrbei Vodă, direcții din cadrul Primăriei Municipiului, Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) cu zona străzii Morilor (unde este în stadiu avansat construcția unei noi creșe) și cartierele adiacente.
Primăria Municipiului mai are în derulare tot cu finanțare prin PNI „Anghel Saligny” încă două proiecte mari de investiții: „Amenajare sens giratoriu intersecția Calea lui Traian cu strada Posada” și „Extindere rețea gaze naturale în Municipiul Râmnicu Vâlcea”, iar alte două proiecte de anvergură sunt în analiză la departamentele de specialitate de la MDLPA.
Felicitări!
Bravo domnule primar succes în continuare și multă bafta.. Cred totuși că ar trebui să vă implicați mai mult în sistemul de învățământ și să dați mai multă atenție școlilor din județul nostru. Vă urez succes în continuare în tot ce vă doriți…..
Foarte frumos Domnule Primar și eu am primit acasă că nu aveți locuri disponibile și nici fonduri pentru angajare la Primărie băiatu are certificat de handicap grav cu Asistent personal
Face pod pentru fiu lui la blocuri din banii Râmnicenilor
Asa reușește dom primar sa isi unească cele 2 cartiere persoanele de pe cele 2 maluri ale raului.. Rușine, rușine de trei ori rușine.
Mai întâi faceți și partea de sud a trotuarelor și șanțurilor din Copacelu,sa nu se mai inunde la fiecare ploaie,cred ca și partea de sud aparține tot de primăria Râmnicu Vâlcea, este f urat ca o parte sa fie amenajata și cealaltă sa fie lăsată în plata în paragina,urat
Locuri de munca ,fabrici ,sa construiască ceva sa fie în folosul si ajutorul populației din orașul asta !mâncătorii de bani ,sunt ca corbii ,ne maninca de vii!!😠😡
Extinde rețeaua de gaze și interzice montarea de centrale termice, doar cu spaga se mai poate, dar impune contorizare la ușa a caldurii care costa cât o centrala și nu are avantaj ca blocurile nu sunt anvelopate și arunca caldura prin pereți. Deci plătim noi , săracii. RUSINNE. Și selectarea gunoiului nu se face.
La ficare 100m.va fi un pod peste râu. Sânt strazi in Ramnic care nu au canalizare pluviala, dar deh nu sant bani, a fost un raspuns al domnului. Sa intelegem ca atunci cand va construi dansul in zona se va ocupa si de canalizare. Vezi str. BUJORENCII din municipiu.
Rușine, sunt străzi fără canalizare si gaze in buricul orasului, pentru ca raspunsul este acelaș-nu sunt bani-. Ne obligati pe noi sa ne racordam pe cont propriu din strada principală la canalizare si gaze. Ghear nu vă este rușine Domnule GUTAU? Mergeti vă rog și pe strada ostroveni in. LMai luati jos spre Olt ude ati dat aprobare pentru construirea unui bloc peste canal, și a altui bloc care inca nu sa dat in folosință, să vadă si domnia voastră cum stau oameni cu fose in curte si cu canalul de evacuare care miroase ingrozitor. Mai luati – odomnule primar la trap din str. Ostroveni, de la pitaria Meza Luna in jos spre Olt să vedeti dezastru cauzat de d – voastra. Nu vreau sa va mai vad la anul.
Curios si ilegal, partea cu artera intre Morilor si Independentei, conform legislatiei in vigoare Anghel Saligni, nu trebuia sa primeasca fonduri pt o artera care se va face pe pamant privat, vrea sa distruga baza sportiva fosta Oltchim care este privata, in functiune inchiriata. Cu ocazia asta va oferi intrari si parcari blocurilor construite acolo de fiul lui, si un pod care va face trecerea exact la salonul de evenimente al fiicei lui si altol blocuri ANL, care nu respecta limita min de proprietate. Si vrea sa faca expropriere fortata in detrimentul proprietarilor de drept pt a-si ajuta copiii pe banii acestui proiect si pe banii Valcii. Cu toate ca asta incalca flagrant drepturile de proprietate si ordinea interna a proiectului. Distruge o baza sportiva ilegal pt a-si atinge scopurile, incalca legea si i se semneaza orice act isi doreste, nu mai exista lege si dreptate in Romania, a ajuns tara in care poti face orice ilegalitate si chiar esti incurajat inclusiv de statul roman sa faci asta. Mi se face scarba de coruptia din tara noastra.
O sa mai iasă el primar cand or zbura porci. El nimic nu a facut pentru cetățenii. Locuri de munca O
La legătură între strada Republicii și Shopping a renunțat? S-a lăudat mult cu proiectul ăsta! Acum Ferdinandul e autostrada,vai de noi !Poluare la maxim!
49 de miliarde un sens giratoriu? bai oameni buni, voi ati citit????