Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primăria Municipiului a demarat înregistrarea suprafețelor de teren din Râmnic pe care crește ambrozia, cea mai alergenică plantă din România

În conformitate cu Legea nr. 62/2018, Primăria Râmnicului a demarat acțiunea de centralizare a suprafețelor de teren din municipiu pe care se constată existența buruienii ambrozia, activitate ce urmează să se încheie în 25 mai. Ulterior, până în 5 iunie, se vor trimite somații proprietarilor terenurilor infestate cu ambrozie pentru luarea măsurilor de eliminare a acestei buruieni, de verificarea conformării urmând să se ocupe o comisie județeană mixtă care, în prima jumătate a lunii iulie, va da avertismente celor care nu respectă legea, iar în doua jumătate a aceleiași luni, cei avertizați și care nu au luat măsurile necesare vor fi amendați cu sume între 700 – 5.000 lei – persoanele fizice, respectiv între 5.000 – 20.000 lei – persoanele juridice. Ambrozia este o plantă ce poate ajunge și la înălțimi de 2 m, este întâlnită în general de-a lungul șoselelor și căilor ferate, iar sensibilitatea la polenul de ambrozie se manifestă cel mai frecvent sub forma rinoconjunctivitei și astmului, dar poate avea și manifestări cutanate sau chiar până la șoc anafilactic.