Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Piaţa Centrală, concesionată pe 25 de ani şi ceva

Primarul Romeo Rădulescu s-a răzgândit:  Piaţa Centrală va fi concesionată pe 25 de ani, nu pe 40 cum spunea cu şase luni  în urmă, asta dacă calculele Studiului de fezabilitate sunt de partea Primăriei, altfel perioada se va prelungi. Pentru evitarea discuţiilor, acordarea concesiuni se va face prin licitaţie electronică, cine dă redevenţa cea mai mare ia şi piaţa. Proiectul de modernizare a Pieţei Centrale a Râmnicului a suferit o nouă modificare în privinţa modului de atribuire, în rest primarul a menţinut proiectul iniţial cu parcare şi  depozitele subterane, lift şi alte acareturi, lucrări ce urmau a fi făcute într-un parteneriat public – privat prin atribuire directă. Conform ultimelor declaraţii,  Piaţa Centrală va fi scoasă la licitaţie pentru concesionare. Câştigătorul licitaţiei va fi obligat să  modernizeze obiectivul pe banii săi, circa 130 miliarde de lei vechi,  după care o va putea exploata pe o perioadă de 25 de ani, cu condiţia de a păstra  profilul de piaţă agro-alimentară. Primarul  Romeo Rădulescu susţine  că tarifele vor fi stabilite prin hotărări ale Consiliului Local Râmnicu Vâlcea şi nu de către concesionar. Lucrările vor demara în luna februarie  anului viitor şi vor avea ca termen de finalizare luna august 2011. Pe perioada lucrărilor, comercianţii vor fi nevoiţi să-şi găsească alte spaţii pentru comercializarea produselor. ,,Va fi scoasă la licitaţie pentru concesiune de piaţă. Va veni investitorul privat, o va construi şi o va concesiona pe 25 de ani. Tarifele vor fi stabilite de CL, nu le stabileşte fiecare cum vrea. Investitorul îşi va recupera banii din investiţie, sper ca această concesiune să nu se facă pe o perioadă mai mare de 25 de ani, nu aş vrea, dar să vedem. Trebuie să aprofundăm Studiul de fezabilitate să vedem în cât timp se poate rambursa această sumă”, a declarat Romeo Rădulescu.

DANA NEDESCU