Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Câlea, dat în judecată de angajaţii CJ

INSTANŢĂ. Bugetarii din Consiliul Judeţean s-au hotărât să-l dea în judecată pe preşedintele Ion Cîlea pentru recuperarea banilor tăiaţi de premierul Emil Boc. Decizia a fost luată după succesul repurtat de angajaţii Primăriei Voineasa, Biblioteca Judeţeană şi Şcoala Populară de Artă, ultimii primind hotărârea chiar în pragul  Crăciunului. Angajaţii CJ nu ar fi acţionat fără binecuvântarea preşedintelui CJ, social-democratul Ion Cîlea.

Săptămâna trecută, bugetarii vâlceni au înregistrat un nou succes în instanţa de judecată. Tribunalul Vâlcea le-a dat câştig de cauză în procesul intentat statului român pentru salariile şi sporurile tăiate de Guvernul Boc. Prima acţiune a fost demarată în toamna acestui an când SINDAP Vâlcea a răspuns iniţiativei Alianţei ,,SED LEX” şi a cerut tuturor grupelor de sindicat să introducă acţiuni în instanţă pentru recuperarea celor 25% diminuaţi din salariu şi a sporurilor prevăzute în  Contractele şi Acordurile Colective de Muncă începând cu luna ianuarie 2010. La data respectivă doar 150 de membri au răspuns acestui apel, în prezent numărul acestora este în continuă creştere. Nicolae Jitianu, liderul SINDAP Vâlcea, susţine că aceste reduceri salariale sunt nişte măsuri abuzive şi  întrucât ,,CEDO” a stabilit faptul că salariul este un bun, bugetarii îl pot recâştiga în instanţa de judecată. ,,Fiind un bun, dacă îl diminuezi, atunci practic îl expropriezi. În acest caz statul trebuie să acorde  o justă despăgubire.Dacă nu există  bani, se acordă titluri de valoare sau altceva în schimb. Executivul nu poate să modifice cum vrea Contractul Individual de Muncă sau raporturile de serviciu pentru funcţionarii publici. În acest context SINDAP VÂLCEA a demarat asemenea acţiuni sprijinind din punct de vedere juridic membri de sindicat din unele primării şi din două instituţii de sub autoritatea Consiliului Judeţean Vâlcea. De remarcat este faptul că pentru membrii de sindicat din cadrul Primăriei Voineasa, Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul Vâlcea”, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Vâlcea”, Tribunalul Vâlcea, Secţia Civilă – Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a admis acţiunea formulată de reclamanţi. Ca urmare a acestor reuşite un număr mare de membrii de sindicat din cadrul SINDAP VÂLCEA a acţionat în judecată ordonatorii principali de credite pentru recuperarea celor 25% diminuaţi. SINDAP Vâlcea a acordat sprijin juridic tuturor membrilor de sindicat care au dorit să introducă acţiune în instanţă pentru reţinerea celor 25% din salariu cu încălcarea grosolană a prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi pe cele ale art.1 alin.1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994 care priveşte protecţia proprietăţii”, a declarat Jitianu. Angajaţii Consiliului Judeţean au refuzat să se alăture colegilor înscrişi în SINDAP Vâlcea de teamă să nu-l supere pe preşedintele Ion Cîlea, chiar dacă acesta nu şi-a manifestat niciodată dezaprobarea. Dimpotrivă. În final, după ce au aflat că şeful instituţiei a aprobat acţiunea celorlalţi bugetari, cei aproximativ 80 de sindicalişti din cadrul CJ şi-au luat inima în dinţi şi l-au dat în judecată pe preşedintele Ion Cîlea. Sindicaliştii, aliaţii magistraţilor împotriva lui Boc Şi pentru că magistraţii din Vâlcea nu s-au lăsat intimidaţi de premierul Emil Boc, sindicaliştii din Vâlcea şi-au anunţat disponibilitatea de a-i susţine în bătălia cu CSM-ul. “Actualul Guvern este campion în ceeea ce priveşte încălcarea legilor, nu numai pe cele internaţionale, dar şi pe cele româneşti. Prin  faptele lor ne demonstrează că legea sunt ei, că, dacă interesele lor o cer, legile sunt modificate după bunul lor plac şi cu orice preţ. Astfel, din cauza numărului mare de acţiuni introduse în instanţă, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, încălcând în mod grosolan principiul separaţiei puterilor în stat, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii, declanşarea procedurilor de verificare prin intermediul inspecţiei judiciare în vederea sancţionării disciplinare a judecătorilor de la Vâlcea şi Călăraşi în legătură cu pronunţarea de hotărâri judecătoreşti în litigiile privind dispoziţiile Legii 118/2010 şi pentru faptul că au dat câştig de cauză angajaţilor de la Primăria Voineasa, precum şi profesorilor din Călăraşi. În acest sens Alianţa Sindicatelor Bugetarilor ,,SED LEX”, filiala Vâlcea, este alături de membrii Asociaţiei Magistraţilor din România şi de cei ai Asociaţiei Procurorilor din România şi condamnă grava intruziune a puterii executive în actul de aplicare a legilor, atribut conferit de Constituţie în exclusivitate puterii judecătoreşti. Totodată  adresez  felicitări magistraţilor vâlceni pentru actul de curaj şi de profesionalism de care au dat dovadă, nelăsându-se intimidaţi de presiunile făcute de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu”, a precizat Jitianu. DANA NEDESCU