Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Clădirea Vamei va trece în administrarea Primăriei Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea este printre puţinele oraşe din ţară în care Vama funcţionează aproape de centrul municipiului. Primarul Gutău vrea să schimbe acest lucru şi deja a făcut demersurile pentru ca imobilul în care funcţionează Vama să treacă în administrarea Primăriei. Această mutare face parte dintr-un proiect mai mare al lui Gutău de a fluidiza traficul în municipiul Râmnicu Vâlcea.

“Am făcut dilegenţe pentru ca imobilul în care funcţionează Vama să treacă în administrarea Primăriei. Este o clădire care trebuie recondiţionată. Îţi cade tavanul în cap. Avem promisiunea fermă cp vom prelua clădirea în care funcţionează acum Vama. Le vom oferi în schimb etajele 1 şi 2 de la Finanţe pentru a putea fi mutaţi angajaţii de la Vamă, iar un punct vamal se poate face undeva pe platforma chimică astfel încât tirurile să nu mai intre în oraş. Şi atunci se va finaliza proiectul pe care l-am gândit. În iarnă vor intra în lucru bretelele, iar în parcarea respectivă vom face o autogară, aşa încât autobuzele să nu mai intre în centrul oraşului. Acest lucru va contribui substanţial la fluidizarea circulaţiei. Sunt convins că vom reuşi”, a declarat primarul Mircia Gutău.