Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Cântecele Oltului”, un festival excepţional ce a avut loc la Călimăneşti

Sărbătoare mare la Călimăneşti în week-endul trecut. Primarul Florinel Constantinescu a organizat cu succes un eveniment cu tradiţie în localitate. Este vorba despre Festivalul de Folclor „Cântecele Oltului”, o manifestare cultural-artistică care s-a bucurat anul acesta de o participare foarte numeroasă.

Peste 200 de folclorişti au mărşăluit pe străzile din staţiunea Călimăneşti-Căciulata, într-o paradă a costumelor populare româneşti şi ungureşti, parcurgând distanţa dintre Primăria Călimăneşti şi până la Parcul Central. În final, ansamblurile din Harghita, Covasna, Vâlcea, Sibiu, Olt sau Teleorman au urcat pe scenă şi au făcut un adevărat spectacol. La eveniment au mai fost invitate şi două trupe din Hunedoara şi Dolj.

Primarul Constantinescu a dat startul manifestărilor sâmbătă, 22 august 2015, când a avut loc deschiderea oficială a Festivalului „Cântecele Oltului”, eveniment la care au participat numeroşi politicieni şi şefi ai instituţiilor din judeţul Vâlcea, printre care îi enumerăm pe viceprimarul Primăriei Râmnicu Vâlcea, Vasile Cocoş, preşedintele CJ Vâlcea, Gică Păsat, senatorul Laurenţiu Coca, senatorul Adrănel Cotescu, consilierii judeţeni Iuliana Moise, Ştefan Prală şi Victor Stănculescu.

În cadrul spectacolelor, fiecare ansamblu şi-a prezentat portul şi folclorul. Recitalurile au avut loc pe scena în aer liber care a fost amplasată în Parcul „Central” din Călimăneşti. Ca-n fiecare an, primarul a organizat şi concursuri în cadrul festivalului, participanţii fiind premiaţi pentru talentele lor în interpretarea vocală şi instrumentală. Mai mult, nici participanţii care au purtat cele mai frumoase costume populare nu au rămas nepremiaţi, la această categorie fiind premiată şi „Frumoasa Oltului”.

Festivalul de Folclor „Cântecele Oltului” s-a încheiat cu recitaluri extraordinare susţinute de solişti şi colaboratori orchestrei „Rapsodia Vâlceană”, precum Mioara Raica, Cristina Udrea, Luminiţa Tănasie, Alin Pavelescu, Corin Dobrinescu şi Elena Ghiţulete.