Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul din Măciuca modernizează unităţile de învăţământ din localitate

Primarul localităţii Măciuca, Mugur Mărcoianu a reuşit să obţină fonduri pentru modernizarea Liceului Teoretic, a şcolii şi a grădiniţei din Oveselu. Aceste proiecte cuprind construirea de grupuri sanitare în interior, atât la liceu, cât şi la şcoală şi grădiniţă. De asemenea, se vor face finisaje interioare şi exterioare şi se va cumpără mobilier nou. Pentru liceu investiţia se va ridica la 18 miliarde de lei vechi, în timp ce pentru grădiniţă şi şcoală va ajunge la 15 miliarde. Lucrările vor începe în funcţie de cât de repede se va reuşi semnarea contractului de finanţare. Primarul de la Măciuca a adăugat că la liceu studiază 160 de elevi, iar la şcoala şi grădiniţa din Oveselu deservesc 110 de copii, din care 30 sunt preşcolari.

De asemenea, primarul din Măciuca doreşte să mai obţină fonduri europene pentru construirea unui nou cămin cultural în localitate. Acesta ar fi amplasat chiar în centrul localităţii. „Acesta ar urma să fie amplasat chiar în centrul comunei, iar în acest sens avem două locaţii unde ar putea fi ridicat. Ar fi vorba de terenul pe care se află încă vechea clădire a sediului primăriei sau de cel din curtea liceului din Măciuca. În perioada următoare, vom analiza atent ambele variante, astfel încât să o alegem pe cea mai bună. Dacă nu vom putea obţine finanţare europeană pentru a construi un nou cămin cultural, atunci vom apela şi la ajutorul Guvernului”, a declarat Mugur Mărcoianu.