Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto captura facebook Cristian Buican

Societatea civilă din VÂLCEA dă cu Buican de pământ: Nu confiscați protestele!

foto captura facebook Cristian BuicanSupărare mare pe câțiva tineri frumoși și liberi din Vâlcea, care au sărit ca arși, după ce președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a anunțat pe pagina sa de socializare că organizează proteste în fața Tribunalului. La nici o oră de la postarea deputatului, mai mulți vâlceni l-au apostrofat și l-au certat că PNL Vâlcea dorește confiscarea protestelor. Nu credem că este cazul ca cineva să se ascundă după deget. Nu am văzut deocamdată pe nimeni, certându-l pe Turcescu, spre exemplu, sau pe doamna ministru tehnocrat Raluca Prună că au participat la proteste.

Există cumva un portret robot al protestatarului din Vâlcea sau poate participa oricine nu este de acord cu deciziile luate de guvernul Grindeanu? Această abordarea este una periculoasă și nu credem că asta se urmărește prin aceste proteste de stradă.

În cele din urmă, Cristian Buican a cedat și a modificat postarea, specificând că doar se alătură protestului, însă, din câte am citit nu prea e dorit în mijlocul protestatarilor din Vâlcea.