Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mihai Gabriel Miclea, noul director al Direcţiei Sanitare Veterinare

NUMIRE. Noul director al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea şi-a prezentat obiectivele pe termen lung şi a mărturisit că scopul său principal este acela de a asigura sănătatea animalelor şi a proteja mediul înconjurător.

După ce doctorul Florinel Constantinescu a câştigat, la alegerile locale din data de 10 iunie, postul de primar al localităţii Călimăneşti, funcţia de director al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea a rămas vacantă. Astfel că, la începutul acestei săptămâni, în sala de festivităţi a instituţiei a fost numit un nou director executiv în persoana lui Mihai Gabriel Miclea. La eveniment au fost prezenţi prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu, Bogdan Pistol – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dar şi angajaţi ai DSVSA Vâlcea şi medici veterinari din judeţ.

Mihai Gabriel Miclea şi-a prezentat obiectivele pe termen lung şi a mărturisit că scopul său principal este acela de a asigura sănătatea animalelor şi a proteja mediul înconjurător. „Ne cunoaştem de mult timp şi ştim cu toţii că în cadrul acestei instituţii există o echipă bună, care îşi desfăşoară cu profesionalism activitatea. De altfel, în continuare militez pentru o echipă de profesionişti. Scopul meu este să creez un climat favorabil desfăşurării activităţii sanitare veterinare zilnice, aşa cum este stipulat în textul de lege şi mai ales în legea funcţionarilor publici. Sunt pentru continuitate. Dezideratul comun îl reprezintă asigurarea sănătăţii animalelor, sănătăţii publice şi protecţiei mediului şi a animalelor, dar şi a siguranţei alimentelor. De altfel, în desfăşurarea activităţii noastre vă asigur de sprijinul şi colaborarea mea” – a declarat noul director al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, Mihai Gabriel Miclea.

Acesta se bucură de sprijinul şi de simpatia medicilor veterinari din întreg judeţul. Acest lucru a fost confirmat de preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Daniel Vasiloiu, care, prezent la numire, a precizat că speră ca noul director să facă faţă tuturor provocărilor. „Consider că este o echipă competentă, care va face faţă problematicii diversificate din domeniul sanitar-veterinar la nivelul judeţului Vâlcea. Aşa cum precizam, este o activitate complexă, care cere foarte mult profesionalism. DSVSA Vâlcea are profesionişti şi aşa cum a demonstrat-o şi până acum, sper ca şi de acum înainte să facă faţă provocărilor şi evenimentelor, pentru care să găsească cele mai bune soluţii în vederea rezolvării acestora în aşa fel încât sănătatea publică şi sănătatea animalelor să fie într-o permanentă siguranţă la nivelul judeţului Vâlcea” – a spus preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Daniel Vasiloiu.

CLAUDIA STANCIU