Vali Conea recunoaşte că a fost nevoit să facă şi compromisuri în viaţă şi că nu s-a îmbogăţit după mulţi ani de presă.
Probabil că sunt puţini vâlceni care să nu-l fi auzit măcar o dată pe Vali Conea, fie la radio, fie la tv, fie într-o reclamă, la un spectacol sau într-un miting de prezentare a candidaţilor la te miri ce funcţii. Aţi zice că a ajuns bogat, cu viloaie şi piscină şi maşină de lux. Ei bine, nu e aşa, dar nici prea rău nu-i pare. Despre cât de frumoasă e viaţa în România, cât de buni sunt politicienii şi popii şi despre multe altele puteţi afla din rândurile următoare.
Reporter: Vali, dacă tot stăm la o cafea, hai să vorbim un pic, de data asta tu să răspunzi nu să întrebi.
Vali Conea: Eu plec pentru câteva zile în Germania, poate era mai interesant interviul după ce mă întorceam, cu mintea mai limpede.
Rep.: Ba eu zic că invers, mai mişto iese acum, cu idei româneşti nealterate de nemţii ăia.
V.C.: Dă-i drumul atunci.
Rep.: Ai atâţia ani de presă, eşti un bogătan bănuiesc…
V.C.: Poate sunt sărac cu duhul, nu bogat cu presa. Nu se fac bani din presă, parcă tu nu eşti trecut prin procesul ăsta de îmbogăţire. Mai bine spus, nu toţi fac bani din presă.
Rep.: Dar de ce ai fi avut nevoie în plus să facă şi bani din activitatea asta?
V.C.: Probabil trebuie să ai un partid. Dacă nu eşti înregimentat unde trebuie, nu ai şanse mari.
Rep.: Dar ţi-ar plăcea să ai mulţi bani?
V.C.: Bă, nu şi nu e ca-n proverbul cu vulpea care nu ajunge la struguri şi spune că sunt acri. În general, ca să facă bani trebuie să faci şi multe matrapazlâcuri.
Rep.: Păi şi tu nu ai făcut deloc compromisuri?
V.C.: Ba am făcut, dar nu legate de presă. De unele îmi e şi ruşine, recunosc. Oricum, eu sunt jurnalist şi ziarist pentru că mă duc la câte un chioşc, cumpăr un ziar şi-l citesc. Rar am scris, deşi mi-am dorit. Nici nu ştiu dacă aveam loc.
Rep.: Probabil îţi e greu să vorbeşti despre asta, dar există „brandul Conea”?
V.C.: Mi se recunoaşte vocea, e un lucru mare, recunosc. Dar, brandul ăsta de care zici tu nu mă ajută să-mi plătesc factura la curent, nici pe aia de la gaz, nici măcar nu mă ajută să-mi iau o maşină sau să îmi schimb apartamentul.
Rep.: Hai mă că tu glumeşti, nu ai nici măcar maşină?
V.C.: Nu, păi ce, nu există ETA, nu există taximetrişti, ei să nu trăiască? Vreau să ajut transportul în comun. Nu am nici permis, dar sunt foarte bun copilot. Singura maşină pe care o conduc e cea de spălat. În plus, gătesc bine şi nu am nevoie de permis, nevastă-mea mă lasă. Nu îmi place, însă, să am observatori, ca la şah. Îmi place să rămân singur la bucătărie.
Rep.: Pescar eşti, ştiu. Eşti şi vânător?
V.C.: Nu, asta nu. Un peşte dacă vrei îl prinzi, îi dai drumul. Asta nu poţi face cu o căprioară pe care o împuşti direct în cap. Nici măcar nu mă pot uita la emisiunile de vânătoare. Eu cred că suntem norocoşi că în secolul ăsta încă mai suntem contemporani cu un iepure sau o ciocănitoare. Peste ceva timp poate vom vedea animalele doar în poze.
Rep.: Eşti de acord că avem o ţară frumoasă, dar e păcat că e locuită?
V.C.: Nu neapărat, dar sunt de acord că noi ne facem mai mult rău decât ne fac alţii. Abia aşteptăm un eveniment negativ pe care îl promovăm repede, să îl afle şi alţii. Oricum, suntem un popor de masochişti. Ne uităm cum şi-au bătut unii joc de noi ani la rând, dar plecăm capul şi ne întoarcem cu spatele, să mai fim biciuiţi în continuare. Asta în timp ce pe la TV promovăm palatele ţiganilor şi excursiile soţilor Reghecampf. Ăştia suntem noi românii!
Rep.: Dă o definiţie a politicianului român care a ajuns mare şi tare…
V.C.: Politicianul român e ca un patron de club de fotbal. Seamănă politica cu fotbalul. Avem suporteri, unii aplaudă, alţii înjură şi scuipă. Avem steaguri, avem transferuri şi trădare şi blaturi.
Rep.: Când eşti amfitrionul mitingurilor politice crezi în ele?
V.C. În unele da, dar ţin o distanţă între mine şi discurs. Mai mult pentru bani m-am dus, doar nu mă apuc acum să nu recunosc.
Rep.: Ai un politician vâlcean de care îţi place, sincer?
V.C.: (…..) M-am gândit deja 30 de secunde, deci te mint dacă îţi spun că e unul.
Rep.: Există Rai-ul?
V.C.: Nu sunt eu un mare credincios, oricum între credinţă şi religie e mare diferenţă. Credinţa e credinţă, religia e afacere. Raiul este peste tot dacă înţelegi şi simţi. Iadul e tot aici peste tot. Şi încă ceva, cică e de preferat să ajungi în Iad că în Rai te înţelegi cu toţi prietenii şi o iei de la capăt.
Rep.: Hai şi ultima, de popi ce zici?
V.C.: Am mulţi prieteni popi. Popa Vasile, Popa Ion, Popa Lucian. Popi din ăştia din biserică nu prea.