Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Se opreşte şi APA RECE în Râmnicu Vâlcea. VEZI UNDE!

Ca urmare a executării lucrărilor de conectare a noii rețele de apă din străzile Știrbei Vodă și Carol I cu rețeaua existentă de pe Calea lui Traian, în data de 6 septembrie a.c., între orele 9:00 și 17:00, SC APAVIL SA va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii de pe străzile Știrbei Vodă și Carol I (blocurile: L, M, N1, inclusiv spațiile comerciale și Clubul Pensionarilor).

„Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări atât în zonă, cât și în zonele adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. De aceea, recomandăm consumatorilor afectați ca, imediat după pornire, să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produsă ca urmare a întreruperii furnizării.

Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise al beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că echipele de intervenție ale Apavil SA vor face eforturi susținute pentru eliminarea disconfortului creat, în cel mai scurt timp” se arată în comunicatul SC APAVIL SA.