Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Firmă de prelucrare a lemnului din Vâlcea, amendată cu 15.000 de lei

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au confiscat 40 de metri cubi de material lemnos și au sancționat un agent economic cu amendă în cuantum de 15.000 de lei. În perioada 29 august – 4 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, cu sprijinul de specialitate al specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au organizat şi desfăşurat o acțiune de verificare a legalităţii activităţilor desfăşurate în domeniul silvic.

Cu acest prilej au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, de către un agent economic cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, motiv pentru care s-a dispus sancţionarea contravenţională a acestuia cu amendă în cuantum de 15.000 lei și confiscarea a 39,69 metri cubi de material lemnos, lemn rotund, specia fag.