Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

De la fermă la raft: Cine profită de diferența uriașă de prețuri la ouă înainte de Paște?

În ciuda scăderii prețului oului la poarta fermelor în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, românii plătesc mult mai mult în supermarketuri. Costul unui ou este de peste două ori mai mare atunci când ajunge la consumator, comparativ cu prețul la care îl vând producătorii. Cu două săptămâni înainte de Paște, ouăle sunt comercializate la fermă cu aproximativ 40-50 de bani, din cauza cererii reduse, ceea ce determină producătorii să scadă prețurile. Această reducere nu se reflectă însă pe rafturile magazinelor, unde prețul unui ou variază între 1,1 și 1,3 lei. Prețul mediu al unui ou la producătorii din România este de 70 de bani.

Traseul ouălor implică un singur intermediar la unitățile de procesare, unde sunt marcate și ambalate, după care sunt distribuite direct în supermarketuri, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la justificarea diferenței de preț.

„Există scheme speculative ale retailerilor! Diferența de preț nu poate fi explicată nici măcar prin costurile de transport. Supermarketurile aplică o formulă de calcul distinctă… Ei nu se bazează pe adaos comercial de 10%, 15%, 20%, ci pe o marjă de profit!”, a explicat Leonard Constantin Stafie de la Asociația Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă Iași, conform Revistei Ferma.

În România, consumul de ouă se ridică la aproximativ 90 de milioane în fiecare lună, însă crește cu aproximativ două treimi în lunile în care există o sărbătoare importantă. Astfel, se estimează că vor fi vândute în jur de 150 de milioane de ouă de Paște.