Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cod Galben de ninsori în nordul judeţului Vâlcea

ANM a emis, duminică seara, 24 noiembrie, o informare de ninsori, frig şi vânt puternic. Conform meteorologilor, temperaturile scad până la – 10 grade, iar din noaptea de duminică va începe să ningă la munte, pentru ca mai apoi ninsorile să se extindă în toată ţara.

Atenţionarea este valabilă în intervalul 25 noiembrie, ora 02:00 – 28 noiembrie, ora 08:00, timp în care vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius. În Carpaţii Meridionali şi Orientali, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp, iar intensificările temporare ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, cu precădere în cele estice şi sud-estice, unde se vor atinge 55-65 km/h.

Judeţul Vâlcea este şi el sub Codul Galben, mai ales jumătatea de nord a judeţului, acolo unde se aşteaptă ninsori abundente. Marţi, 26 noiembrie, şi miercuri, 27 noiembrie, va mai ninge în sudul Vâlcii.