Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cartel Alfa Vâlcea îşi păstrează conducerea

Miercuri au fost organizate alegeri la filiala Cartel Alfa din Râmnicu Vâlcea. La acestea a participat şi vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea. Înaintea alegerilor a fost organizată o conferinţă de presă în care s-a discutat despre legea salarizării, dar şi despre problemele existente la ora actuală în Râmnicu Vâlcea.

Vicepreşedintele Dandea a început discuţia despre faptul că guvernul tehnocrat a decis în ianuarie să se ocupe de problema legii salarizării în sistemul bugetar. Până la urmă s-a lămurit că nu are bani să aplice legea nr. 284 modificată. Istoria s-a repetat, deoarece la fel s-a întâmplat şi în 2010: au lansat o lege care, ulterior, nu a fost pusă în aplicare din acelaşi motiv, lipsa banilor. Oamenii cel mai prost plătiţi din sistemul public din România, administraţia publică locală, au rămas iar pe afară. Ordonanţa nu le oferă nimic, deşi se ştie că sunt cel mai prost plătiţi. Aici nu se discută despre primăriile marilor oraşe ci de cele din oraşele mai mici sau de la sate în care majoritatea funcţionarilor sunt plătiţi cu salariul minim pe economie.

În momentul în care guvernul tehnocrat a realizat că nu poate pune în aplicare legea pentru tot sistemul public, pentru a nu se face de râs că şi-a dat, singur, o temă de casă pe care nu ştie s-o rezolve, şi-a zis că trebuie să rezolve problema măcar într-un sector. Tehnocraţii s-au gândit că sistemul sanitar este cel mai potrivit, urmând ca mai apoi să-l folosească drept exemplu pentru următoarele. Cei de la educaţie nu au fost de acord cu această idee şi au organizat un mitingul chiar înaintea alegerilor.

După educaţie, funcţionarii s-au hotărât că este momentul ca şi ei să îşi ceară drepturile. Vicepreşedintele Dandea consideră tardiv acest gest, deoarece în comparaţie cu învăţământul care eventual ar fi ameninţat cu blocarea susţinerii examenului de bacalaureat, funcţionarii ar fi putut să facă o presiunea mai mare şi să ameninţe cu greva, chiar înaintea alegerilor. După părerea liderului Cartel Alfa, având în vedere faptul că parlamentarii intră în vacanţă, luna iunie nu este o perioadă prea bună pentru proteste.

În cadrul conferinţei s-a mai discutat şi despre importanţa contractului colectiv de muncă. Oamenii care nu lucrează în zona mişcării sindicale îl consideră destul de abstract, dar în filozofia salarizării din România, acele contracte de ramură erau de fapt motorul care ducea în piramida salarială efectele creşterii salariului minim.

Astfel, în ciuda faptului că salariul minim a crescut destul de repede în ultimii doi ani, efectul în piramida salarială este aproape zero, deoarece contractele de ramură nu mai există. Conform datelor luate de la ITM, din statistica lor de Revisal se desprinde că 1,5 milioane de salariaţi din România primesc salariul minim pe economie. Adică 1 din 3 salariaţi din ţară primeşte salariul minim pe economie. Acesta este efectul lipsei contractelor colective de muncă. Tocmai din acest motiv se fac presiuni pe modificarea legii 62. Din păcate nici contextul european nu ne ajută.

O altă situaţie revoltătoare care a fost adusă în discuţie a făcut referire la corporaţiile multinaţionale care, la noi în ţară, fac ceea ce poartă denunumirea de planificare fiscală agresivă. Cu alte cuvinte plătesc taxe şi impozite în funcţie de preferinţe şi nu cât spune legea. Această practică o fac în parteneriat cu cele patru mari companii de audit şi contabilitate de la nivel internaţional.

La întrebarea legată de turismul din Vâlcea, liderul Cartel Alfa a menţionat că în ciuda faptului că modernizările au pornit din Predeal, pe locul doi este Olăneştiul unde, din toamnă, se intenţionează să se modernizeze o aripă la standard de trei stele. Acesta a spus că îşi doreşte ca tot ce a preluat Alfa să fie modernizat dar speră ca tot procesul să nu se oprească doar la acest stadiu. „Cârpelile” nu trebuie să ia locul lucrări susţinute de întreţinere.

În privinţa candidaţilor la alegerile sindicale din cadrul Cartel Alfa Vâlcea, din declaraţia actualului vicepreşedinte de filială Cartel Alfa, Ionel Vâncea, s-a desprins că se doreşte menţinerea actualei conduceri. Ilie Păunescu este propus în continuare pentru funcţia de preşedinte, iar la fel se întâmplă şi cu cele trei posturi de vicepreşedinţi, fiind propuşi Ionel Vâncea, Viorel Cismaru şi Mihai Honcioiu.