Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Au luat oameni „la ocazie” şi acum sunt cercetaţi de poliţie

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drăgășani și S ecției 4 Poliție Rurală Prundeni au depistat în comuna Prundeni, două persoane care efectuau transport în regim de taxi fără îndeplinirea condițiilor legale, fiind aplicate sancțiuni contravenționale.

La data de 10 august a.c., polițiștii au desfășurat activități pentru verificarea transportului rutier în regim de taxi și pentru asigurarea climatului de ordine si siguranta rutiera.

Principalele obiective ale polițiștilor au fost depistarea taximetriştilor care nu sunt autorizaţi, dar și identificarea si sancționarea șoferilor care nu respectă normele rutiere.

Astfel, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice si reținute un număr de 3 certificate de înmatriculare și un permis de conducere, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale fiind de 3.915 lei.

Polițiștii au depistat în trafic doi bărbați de 55, respectiv 51 de ani, la volanul autoturismelor personale, care transportau mai mulți pasageri, persoanele declarând că locuiesc în zonă și au fost luate la ocazie de șoferi, până în municipiul Drăgășani, pentru suma de 5 respectiv 6 lei/persoană.

Au fost întocmite acte de constatare, fiind luate măsurile legale corespunzătoare.