Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

3 bărbaţi sunt cercetaţi pentru braconaj piscicol

La data de 11 iunie a.c., patrula intercomunala din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au depistat 3 bărbați care pescuiau ilegal pe râul Luncavăț, pe raza comunei Vaideeni, folosindu-se de o instalație electrică improvizată.

Având în vedere aspectele sesizate, polițiști au înregistrat un dosar penal, în care cei trei bărbați sunt cercetați pentu săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol, prev. şi ped. de art. 65 alin. 1, lit a, din O.U.G 23/2008, privind pescuitul și acvacultura, iar bunurile depistate asupra acestora au fost ridicate in vederea confiscării și continuării cercetărilor.