Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Parchetul Vâlcea intervine în cazul alunecărilor de la Alunu

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a constituit astăzi, 12 iunie 2017, o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere calificată şi abuz în serviciu, pentru încălcarea unor dispoziţii prevăzute de Legea minelor, referitor la condiţiile în care s-a produs, începând cu data de 09 mai 2017, alunecări de teren, care au continuat şi au afectat terenuri agricole şi forestiere, gospodării ale populaţiei, infrastructura tehnico-edilitară a localităţii Alunu, judeţul Vâlcea punând în pericol drumul judeţean DJ 605C, fiind afectată suprafaţa totală de 62,59 ha teren şi 6 gospodării.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică.