Puţini oameni au ales să urmărească pe viu meciul dintre CSM Râmnicu Vâlcea şi Olimpia Satu Mare din runda a treia a turneului de salvare de la retrogradare, în ciuda timpului ideal pentru fotbal şi a celor două victorii consecutive ale elevilor lui Adrian Dulcea. „Principalul” Viperelor Albastre a mers după principiul că echipa câştigătoare nu se schimbă şi a folosit un unsprezece identic cu cel de la Târlungeni, din runda precedentă. După un debut de meci echilibrat oaspeţii au deschis repede scorul, încă din minutul 13, atunci când Mărkuş a trimis cu capul, imparabil, făcând inutilă intervenţia lui Fildan. A urmat o cursă de urmărire a vâlcenilor care au reuşit egalarea după o jumătate de oră de joc. Dragoş Firţulescu pătruns în careul advers, a fost faultat şi Costin Stoica a punctat, fără emoţii, din penalty. CSM putea termina în avantaj primul mitan dar Dâlcea a trimis pe lângă, cu capul, după o deviere perfectă a lui Stoica. În repriza secundă s-a jucat pe contre, cu ocazii importante de ambele părţi dar nu s-a mai marcat, cele 90 de minute terminându-se cu un egal echitabil. Formaţia din Zăvoi se menţine pe primul loc al clasamentului din play-off, la şapte puncte distanţă de locul al treilea care la final duce la barajul de evitare a retrogradării. În runda viitoare, elevii lui Dulcea au un meci dificil, în deplasare, cu Şoimii Pâncota, formaţie care a reuşit să plece cu toate cele trei puncte de la Cluj-Napoca.
Rezultate:
CSM Râmnicu Vâlcea – Olimpia Satu Mare 1-1
Universitatea Cluj – Şoimii Pâncota 1-2
Metalul Reşiţa – Unirea Tărlungeni 1-1
Clasament play-out:
1. CSM Râmnicu Vâlcea 3 25
2. Şoimii Pâncota 3 19
3. Olimpia Satu Mare 3 18
4. Universitatea Cluj 3 17
5. Unirea Tărlungeni 3 11
6. Metalul Reşiţa 3 -10
Lasă un comentariu