Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Căminul de bătrâni din Bălceşti, în pericol de DESFIINŢARE

Peste 60 de persoane de vârsta a III-a care locuiesc în Căminul de Bătrâni de la Bălceşti riscă să rămână pe drumuri. Căminul mai are finanţare doar până în luna octombrie a acestui an şi toate demersurilor făcute la Ministerul Muncii au rămas fără răspuns. Bătrânii spun că nu au unde să plece peste o jumătate de an şi îi roagă pe guvernanţi să se gândească la situaţia lor. „Aici avem parte de îngrijirea de care e nevoie. Este un personal care ne înţelege, stăm şi noi împreună. Dacă nu o să mai fie Căminul de Bătrâni noi nu avem altă variantă, vom ajunge pe drumuri. Sperăm ca guvernanţii să se gândească şi la soarta noastră şi să menţină căminul. Ştim că nu o să mai fie finanţare, am fost anunţaţi. Acum Dumnezeu ştie ce se va mai întâmpla. Poate măcar preşedintele ţării va avea grijă şi de noi”, spun bătrânii.

„Nu sunt variante pentru cei 65 de bătrâni”

Conducerea Căminului de Bătrâni spune că singura şansă de supravieţuire este prelungirea contractului de finanţare. „În anul 2011 s-a desfiinţare Spitalul Orăşenesc Bălceşti şi din luna aprilie a acelui an şi până în 2013 am avut un contract de finanţare cu Ministerul Muncii pentru acest cămin, cu o capacitate de 65 de locuri. A fost pe o perioadă de 33 de luni, apoi s-a prelungit până la 55 de luni. Contractul de finanţare expiră în luna octombrie a acestui an. Nu avem nicio perspectivă, nu ştim ce putem face. Am făcut memorii multe la minister. Suntem în total 18 cămine care s-au făcut pe locul spitalelor desfiinţate. Au fost făcute şi interpelări ale parlamentarilor din zonă dar nu s-a primit nici măcar un răspuns. Problema este că e imposibil să funcţionăm doar cu contribuţiile pe care le primim de la beneficiari, e nevoie şi de subvenţie. E clar şi că administraţia publică locală nu poate susţine financiar acest cămin, nu are fondurile necesare. Pentru oamenii de aici variantele sunt limitate. În reţeaua Direcţiei de Asistenţă Socială sunt cămine pentru persoane cu handicap. Doar unul mai este similar cu cel de la Bălceşti şi se află la Bistriţa. Problema este că toate căminele sunt pline. Probabil că pe bătrânii care au un handicap uşor îi va prelua direcţia, ceilalţi nu au variante. O să fie mai rău decât atunci când s-a desfiinţat spitalul. Atunci erau 25 de bolnavi care au fost duşi la alte spitale. Cei 65 de bătrâni nu au unde să plece.”, spune Gabriel Popescu, directorul Căminului de Bătrâni Bălceşti.

„Această instituţie trebuie să continue să funcţioneze”

Pe de altă parte, administraţia publică locală nu are puterea financiară de a susţine Căminul de Bătrâni. „Pe 30 octombrie în acest an expiră contractul încheiat cu Ministerul Muncii pentru subvenţionarea acestui cămin de bătrâni. Eu fac apel către toţi factorii de decizie, această instituţie trebuie să continue, cel mai bine în paralel cu o secţie a spitalului. Noi nu putem suporta cheltuielile, este vorba de o sumă prea mare. E păcat de aceşti bătrâni, este păcat şi de spaţiu care dacă nu este folosit se degradează pe fiecare zi”, ne-a declarat Ion Curelaru, primarul Oraşului Bălceşti.

Căminul de Bătrâni de la Bălceşti funcţionează în locaţia fostului Spital Orăşenesc, desfiinţat în anul 2011. S-a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Muncii pe o perioadă de 33 de luni, prelungită apoi cu încă 22 de luni. În acest moment la Căminul de Bătrâni sunt angajate şi peste 20 de persoane care sunt şi ele în pericol să îşi piardă locul de muncă.