Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Domeniul schiabil de la Obârşia Lotrului va avea serviciu de Ambulanţă la baza pârtiei

Deschiderea domeniului schiabil de la Obârşia Lotrului pentru sezonul de iarnă reprezintă pentru autorităţi un moment de analiză deoarece trebuie găsite rapid soluţii în caz de accidente sau alte evenimente neplăcute care pot avea loc pe pârtia de schi. În acest sens, se intenţionează infiinţarea unui punct Salvamontz în Voineasa, precum şi a unui serviciu de ambulanţă chiar la baza pârtiei.

În acest sens, la Voineasa a avut loc o şedinţă de lucru, la care au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, administratorul domeniului schiabil, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă, ai Inspectoratului de Jandarmi Montani, ai Serviciului de Ambulanţă, ai Poliţiei şi ai Consiliului Local Voineasa.

„Cei care ajung la Transalpina Ski Resort descoperă, cu adevărat, frumuseţea peisajului montan. Voineasa, una dintre staţiunile cu cele mai bune pârtii de schi din ţară, a intrat în febra pregătirilor pentru deschiderea sezonului.

Săptămâna trecută, m-am întâlnit în comuna Voineasa cu administratorul domeniului schiabil, reprezentanţi ai Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Jandarmi Montani, Serviciului de Ambulanţă, Poliţiei şi Consiliului Local Voineasa pentru a stabili detalii tehnice şi organizatorice. În cadrul şedinţei de lucru au fost analizate modalităţile de prevenire şi intervenţie în caz de accidente pe Domeniul schiabil Voineasa. Astfel, avem în vedere identificarea unui spaţiu pentru înfiinţarea serviciului public Salvamont în comună, selectarea şi pregătirea personalului de specialitate şi, de asemenea, înfiinţarea unui serviciu de ambulanţă la baza pârtiei.

Domeniul schiabil, cuibărit între munţi, este recunoscut pentru panorama senzaţională şi frumuseţea desăvârşită, iar numărul mare de turişti sosiţi la noi în ultimul sezon fac ca pârtia de schi să fie un punct important pe agenda de lucru a autorităţilor locale”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea Romulus Bulacu.