Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Control ITM Vâlcea: 5 persoane au fost găsite muncind la negru

În luna noiembrie 2016 Serviciul Control Relaţii de Muncă a efectuat un număr de 144 controale, fiind dispuse 370 de măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi contractului colectiv de muncă.

Au fost aplicate 26 sancţiuni contravenţionale, din care 20 avertismente şi 6 amenzi în valoare de 53.500 lei .

În timpul controalelor au fost identificate 5 persoane primite la muncă fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.

Principalele neconformităţi constatate în controalele efectuate au fost :

– neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă
– netransmiterea datelor referitoare la angajarea salariaţilor în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor în format electronic;
– neplata drepturilor salariale ;
– neexecutarea de către angajatori a clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă şi Contractul Individual de Muncă;
– neîntocmirea foilor colective de prezenţă;
– neacordarea repausului săptămânal ;
– neplata orelor suplimentare ;
– neplata orelor de noapte;
– nerealizărea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în procesele verbale de control.

Tot în această perioadă, la I.T.M. Vâlcea au fost înregistrate 47 de sesizări privind nerespectarea prevederilor legale referitoare la încheierea, executarea, modificarea şi suspendarea contractelor individuale de muncă, precum şi neacordarea drepturilor salariale, neacordarea repausului săptămânal, nerespectarea clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă, etc.

SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

În luna noiembrie 2016, Serviciul Control Sănătate şi Securitate în Muncă a efectuat un număr de 134 de controale, fiind dispuse 434 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Au fost aplicate 107 sancţiuni contravenţionale din care, 103 avertismente şi 4 amenzi în valoare de 26.000 lei. Au fost înregistrate 11 sesizări referitoare la încălcarea reglementărilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Tot în luna noiembrie 2016 au fost înregistrate 4 accidente cu incapacitate temporară de muncă.
Au fost dispuse măsuri de remediere pentru toate deficienţele constatate, dintre care amintim:
– evaluarea riscurilor de accidente şi îmbolnăviri profesionale;
– elaborarea planului de prevenire şi protecţie ;
– efectuarea controlului medical periodic ;
– efectuarea instructajului de securitate şi sănătate în muncă;
– dotarea cu truse sanitare la punctele de lucru;
– dotarea şi acordarea echipamentului individual de protecţie;
– asigurarea controlului medical la angajare şi periodic;
– asigurarea de mijloace de protecţie pentru prevenirea căderilor de la înălţime;
– asigurarea mijloacelor de prevenire a riscurilor de îngropare prin surparea terenului.