Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: Google Maps

Secţia UPU din Horezu ar fi cea de-a doua din judeţ, după cea a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea

foto: Google MapsSubiectul legat de deschiderea unor centre de primiri urgenţe la Horezu, Bălceşti şi Brezoi a mai fost abordat în articolele precedente. Spuneam atunci că preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a avut o întâlnire joi, 18 august 2016, cu Secretarul de Stat, doctorul Raed Arafat. Discuţia a început la ora 10.00 şi s-a desfăşurat la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Principalul subiect de discuţie a fost cel legat de posibilitatea înfiinţării unor „Centre, unităţi sau puncte de primiri urgenţe” la nivelul oraşelor Bălceşti, Horezu şi Brezoi.

Managerul Spitalului din Horezu, Constatin Popescu, a declarat că, în perioada următoare, în cadrul unităţii sanitare se va deschide o Unitate de Primiri Urgente (UPU).

„Se impunea acest lucru, spitalul este unul dintre cele mai moderne din Vâlcea, unul care nu are datorii şi care acoperă toată regiunea de vest şi de sud – vest a judeţului, adică o populaţie de peste 50.000 de locuitori. (…) Înfiinţarea UPU a fost propunerea noastră către Consiliul Judeţean şi ulterior a fost înaintată la întâlnirea conducerii CJ Vâlcea cu domnul Raed Arafat”, a precizat luni, pentru AGERPRES, Constantin Popescu.

De altfel, Spitalul din Horezu angajează medici specialişti în radiologie, pediatrie, medicină internă, oftalmologie, chirurgie, cardiologie, ortopedie şi dermatologie, a mai menţionat acesta.

Medicii care urmează să se angajeze la Spitalul din Horezu vor primi gratuit locuinţe de serviciu – garsoniere sau apartamente cu 2 camere – urmând să-şi achite doar utilităţile.

Secţia UPU a spitalului din Horezu ar fi cea de a doua din judeţ, după cea de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, arată romedic.ro.