Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: a1.ro

Dovada supremă a incompetenţei sistemului medical din România: CARDUL DE SĂNĂTATE

FOTO: a1.roCardul de sănătate, s-a blocat de peste 22 de ori pe an. Medicii se confruntă cu această problemă de la începutul anului trecut atunci când platforma pe care a fost făcut cardul de sănătate nu a mai avut mentenanță. A expirat contractul cu firma care se ocupă de acest lucru. De atunci au început blocajele.

Nici n-a început bine săptămâna, că sistemul informatic al cardului național de sănătate a picat, din nou. Nu e săptămână fără să nu aibă probleme, spun medicii și asistentele, iar atunci când teoretic funcționează, validarea serviciilor e un calvar. E a treia defecțiune în mai puțin de o lună.

Partea proastă e că firma care a câștigat în iulie licitația pentru mentenanța acestui sistem informatic, de care depinde decontarea și acordarea tuturor serviciilor medicale din România, nu poate să-l repare. Din simplul fapt că, deși contestaţiile au fost soluționate, Teamnet nu a semnat nici acum contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Și chiar dacă l-ar semna azi, tot n-ar putea remedia defecțiunea, pentru că specialiștii vor avea nevoie de timp ca să preia în administrare sistemul, arată evz.ro.

CNAS-ul se joacă cu nervii doctorilor şi ai pacienţilor

„Iar stăm cu ochii *holbați* în calculator, doar-doar s-o valida vreo rețetă sau vreo consultație. … hellooooo…. se aude și mai sus??? CNAS, MS??? Până când???”, scrie un medic pe conturile de socializare.

Partea proastă e că nici atunci când funcționează nu e ușor să validezi un serviciu. „Aproape fiecare validare de serviciu o încerc de 2, 3 și chiar 5 ori. Dă erori peste erori, e o minune când o ia din prima. Partea proastă e că emițând rețete off-line nu ai cum să verifici dacă pacientul n-a luat cumva același medicament și din altă parte și nici dacă e asigurat. Și dacă nu e, pe urmă dăm bani din buzunar pentru rețeta lui? E o tâmpenie asta cu lucratul în off-line”, explică un alt medic de familie.

Problemele cele mai mari sunt în mediul rural

Se pare că mai marii de la Ministerul Sănătăţii nu au luat în calcul necesitatea unei conexiuni bune de internet, astfel ca localităţile din mediul rural, chiar şi cele din Valcea, sunt cele mai afectate de „situaţia” cardului de sănătate. Oricum validarea serviciilor în mediul rural se face foarte greu, chiar dacă nu sunt probleme în sistem.