Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

COMISIE DE ANCHETĂ la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea

O comisie de anchetă de la Consiliul Judeţean Vâlcea va verifica în perioada următoare aspectele semnalate pe reţelele de socializare de o pacientă care a fost internată la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea. Atât conducerea Spitalului Judeţean de urgenţă Vâlcea, cât şi conducerea CJ Vâlcea, s-au autosesizat de pe FB pentru că pacienta nu a depus nicio solicitare în acest sau vreo plângere la SJU Vâlcea.
“Urmare sesizărilor transmise președintelui Consiliului Județean Vâlcea de cetățeni ai județului, cu privire la unele nereguli constatate de aceștia în activitatea de îngrijire a bolnavilor la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, începând de astăzi, la solicitarea președintelui Constantin Rădulescu, o comisie de control verifică, la această secție a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, veridicitatea aspectelor semnalate.
Constatările comisiei vor fi comunicate managerului Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, în vederea intervenției rapide pentru eliminarea oricărei disfuncționalități din activitatea acestei unități medicale”, arată preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.