Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Atenţie la ţânţari! Într-un judeţ vecin au fost depistate 3 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Trei persoane din judeţul Dolj, doua femei şi un bărbat, au fost diagnosticate cu infecţie cu virusul West Nile. Chiar dacă în total au fost investigate 6 cazuri de posibilă infectare, doar la trei s-a primit confirmarea. Evoluţia stării de sănătate a celor trei persoane este una bună.

Acest virus se transmite prin înţepătura de ţânţar însă multe dintre persoanele infectate nu prezintă niciun simptom. Autorităţile sanitare recomandă ca în caz de alterare a stării de sănătate, oamenii să se prezinte imediat la medic.

Ce trebuie să ştiţi despre infectarea cu virusul West Nile

Persoanele care sunt înţepate de un ţânţar purtător al virusului, pot să manifeste febră, dureri articulare şi musculare, iar în formă severa pot fi diagnosticaţi cu meningoencefalită.

Medicii ne sfătuiesc să evităm expunerea la ţânţari purtând haine cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, utilizarea susbstanţelor repelente la ţânţari, împiedicarea ţânţarilor de a intra în casă şi desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriilor.

În cazul în care prezintă semne de boală – febră, dureri de cap, astenie, vărsături, tulburări de memorie, dureri articulare sau musculare, sau alte situaţii care survin în 3-7 zile de la o posibilă înţepare de ţânţar, persoana să se prezinte de urgenţă la medicul de familie sau (cei neasiguraţi) la cel mai apropiat cabinet medical.