Acasă Politică Vârlan şi Rădulescu, la cuţite în Consiliul Local

Vârlan şi Rădulescu, la cuţite în Consiliul Local

CERTURI. Sala de şedinţe a Consiliului Local a devenit în ultimele luni un câmp de luptă între consilierii locali şi primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu. Nemulţumiţi de modul în care edilul – şef al municipiului înţelege să conducă administraţia publică locală, atât aleşii locali PSD, cât şi cei PNL au început ofensiva împotriva primarului. Nici la ultima şedinţă a Consiliului Local aceştia nu s-au putut abţine să nu-i atragă atenţia lui Romeo Rădulescu asupra faptului că alocă mult prea mulţi bani pentru reabilitarea unei săli de sport.

Este vorba de proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie, consolidare şi reabilitare a sălii de sport a Grupului Şcolar „Henri Coandă” din Rm. Vâlcea pentru care s-a alocat fabuloasa sumă de 611,13 mii euro, bani ce susţine primarul vor veni de la Ministerul Dezvoltării. Liberalii au protestat imediat şi au contestat suma mult prea mare pentru acest obiectiv, abţinându-se de la vot. „Am înţeles că era necesară renovarea acestei săli, dar dacă vă uitaţi la suma care este trecută în documentaţie vă veţi da seama că este foarte mare. Noi suntem de acord că trebuie refăcută, numai că suma este mult prea mare şi sunt anumite neconcordanţe. Eu zic că din banii respectivi se putea face şi un teren de sport. Avem alte săli de sport care se construiesc acum şi nu se ridică la această valoare. Eu nu mă opun acestui proiect, dar nu sunt de acord cu banii care se cheltuiesc. Îmi spuneţi că sunt fonduri care vin de la Ministerul Dezvoltării. Şi pentru reabilitarea Căii lui Traian vă aduc aminte că trebuiau să vină bani de la Guvern şi nu au mai venit şi am plătit noi. Şi pentru anveloparea blocurilor trebuia să vină o sumă mai mare şi ne-au dat mai puţin, aşa că haideţi să fim corecţi” – a spus Eduard Vârlan, consilier local PNL.

Replică dură

Nici primarul Rădulescu, însă, nu s-a lăsat mai prejos, luându-se la ceartă cu Vârlan, reproşându-i că vorbeşte în necunoştinţă de cauză. Edilul-şef susţine că sala de sport a Grupului Şcolar „Henri Coandă” necesită reabilitare urgentă, deoarece o ultimă analiză a performanţelor seismice arată că structura de rezistenţă a şcolii trebuie consolidată. „Domnule Vîrlan, dumneavoastră aţi fost acolo, să vedeţi despre ce e vorba?! Dacă nu aţi fost, vorbiţi în necunoştinţă de cauză, ceea ce este un lucru grav. Scările sunt făcute praf, există pericol de accidente, iar vestiarele arată jalnic. Această finanţare este prevăzută pe Ministerul Dezvoltării, nerambursabilă sută la sută. Eu vă sfătuiesc ca, în momentul în care vorbiţi, să mergeţi acolo şi să vă interesaţi, că aşa, să vorbim din cărţi, toţi ne pricepem. Domnule Vîrlan, în afară să daţi din gură aţi mai făcut ceva în viaţa dumneavoastră?!” – a spus primarul Romeo Rădulescu.

CLAUDIA STANCIU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.