Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Udrea: „Palatul Victoria şi Jilava au acelaşi discurs!”

Blonda de la PDL critică modul în care premierul Victor Ponta şi Adrian Năstase ţin să îşi exprime nemulţumirea faţă de condamnarea primită, luni 06 ianuarie, de ultimul dintre aceştia în cazul Zambbaccian. Atât Ponta cât şi Năstase au lansat declaraţii publice privind implicarea factorilor politici în actul de justiţie din acest caz. „Constat un lucru relevant, dar deloc surprinzător… Palatul Victoria şi Jilava au acelaşi discurs… Victor Ponta, Prim Ministru în funcţie şi Adrian Năstase, fost Prim Ministru astăzi condamnat, gândesc şi se exprimă la fel despre justiţie, care ar trebui să se afle sub control politic şi să funcţioneze la comanda puternicilor zilei. Acesta este statul de drept din vremea fostului premier şi, nu cred că cineva mai are vreo îndoială că la fel ar fi România şi sub Victor Ponta. Pentru cei doi este peste capacitatea de înţelegere că justiţia a ajuns astăzi să fie independentă şi să condamne oameni politici importanţi, doar pentru că aşa funcţionează lucrurile într-un stat de drept. Indiferent cine eşti, ai greşit în faţa legii, plăteşti”, susţine Elena Udrea într-un mesaj postat pe pagina ei de Facebook.