Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Traian Băsescu: „PMP este moştenirea politică pe care vreau să o las”

Traian Băsescu s-a întâlnit sâmbătă seara cu liderii PMP, după mitingul organizat de aceştia împotriva guvernului Ponta. Cu această ocazie, şeful statului a spus că PMP reprezintă moştenirea sa politică.

Traian Băsescu a precizat că politicienii PMP trebuie să-şi asume modernizarea statului, în continuare, pentru a avea instituţii nepolitizate, care să servească cetăţenii, nu interesele baronilor.

„Partidele nu se pot abţine de la a nu politiza instituţiile. A trebuit să intervină SRI, să aflăm că avem sute de tone de carne expirată. PMP să lase instituţiile de inspecţie şi control de stat nepolitizate, să servească cetăţeanul”, a declarat Traian Băsescu, la ieşirea dintr-un restaurant bucureştean, unde s-a văzut cu liderii PMP. Traian Băsescu a spus despre mitingul organizat de PMP că reprezintă o surpriză frumoasă şi a spus că i-ar fi plăcut şi lui să urce pe podium. „Am fost tentat să urc pe scenă. Mi-ar fi plăcut să mai fiu într-un miting politic. (…) Asta este moştenirea politică pe care o las: un partid care să lucreze pentru ţară”, a spus Băsescu.