Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

TNL VÂLCEA: Suntem români, citim româneşte!

Proiectul “Suntem români, citim româneşte”, este un demers al Tineretului Naţional Liberal care și-a propus colectarea unui număr de minim 250.000 de volume la nivel național şi distribuirea acestora în comunităţile de români din diaspora.

Demersul tinerilor liberali vine în contextul în care, în ultimii ani, tot mai mulţi români au plecat peste hotare împreună cu întreaga familie, iar copiii acestora în special, se dezrădăcinează încetul cu încetul de teritoriul strămoşesc, cultura şi chiar limba română.

La Vâlcea, sub coordonarea copreședinților organiyației de tineret a PNL, Alexandru Părduţ şi George Popolan, s-au colectat cărți scrise în limba română, cărți pe care tinerii liberali să le trimită, ulterior, peste hotare, comunităților românești.

”Împreună, tinerii din PNL Vâlcea, au reușit, în această vară, să strângă aproximativ 9000 de volume, care au fost transportate la București, centrul final de colectare la nivel naţional. Ulterior, acestea vor fi inventariate, sortate și vor constitui fondul de carte al bibliotecilor pe care TNL le va înființa pentru comunitățile românești din diaspora. Astfel, în urma implicării, TNL Vâlcea este între primele trei organizaţii pe ţară.

Tineretul Naţional Liberal Vâlcea s-a alăturat unui demers naţional, derulând un proiect concret, menit să ajute la prezervarea identităţii culturale şi lingvistice a românilor de peste hotare”, ne-a declarat Alexandru Părduț.