Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Romulus Bulacu cere explicații privind reabilitarea DN 64, singura cale de acces către Băile Olănești

Printr-o întrebare adresată ministrului Transporturilor, Lucian Șova, în cadrul ședinței Senatului din data de 22 octombrie a.c., senatorul PNL de Vâlcea Romulus Bulacu cere explicații privind reabilitarea DN64. De mai bine de opt luni, o alunecare de teren a afectat DN64, singura cale de acces către stațiunea Băile Olănești și către alte localități componente: Tisa, Comanca, Pietriș și Gurguiata.

“DN 64 este singura cale de acces către staţiunea Băile Olăneşti şi către alte patru localităţi componente: Tisa, Comanca, Pietriş şi Gurguiata. De mai bine de opt luni accesul în staţiunea balneo-climaterică este în pericol, după ce o alunecare de teren a afectat o porţiune din drumul naţional de la intrarea în localitate. În data de 15 martie a.c. s-a produs o alunecare de teren care a antrenat o prăbuşire din carosabil şi de atunci nu s-a luat nicio măsură concretă. Ploile abundente din toată această perioadă au afectat şi mai mult structura drumului naţional DN 64. De asemenea, sunt în pericol conducta de gaz metan şi reţeaua de apă. Oficialitățile locale spun că situația se agravează de la o zi la alta și că problema ar fi trebuit să fie rezolvată rapid de proprietarul drumulului, Compania Națională Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Pe cale de consecinţă, domnule ministru, având în vedere cele expuse, vă rog să-mi comunicaţi care este situaţia acestui drum national în evidenţele dumneavoastră şi când vor fi executate reparaţiile pentru această porţiune a DN64, singura cale de acces în staţiunea Băile Olăneşti?” se arată în întrebarea senatorului Romulus Bulacu.