Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

PRU Vâlcea, singurul partid care a politizat Ziua Naţională a României (FOTO)

foto Vocea ValciiZiua Naţională a României a fost sărbătorită luni, 1 decembrie 2015, şi la Râmnicu Vâlcea, pe un frig cumplit. Sărbătoarea a fost lipsită de incidente şi, ca niciodată, la manifestare au participat destul de mulţi vâlceni, care totuşi s-au declarat nemulţumiţi că discursurile şefilor din administraţia publică locală şi slujba religioasă au durat circa o oră, iar parada militară a ţinut doar cinci minute.

Lăsând asta la o parte, nu putem să nu remarcăm faptul că majoritatea partidelor s-au comportat decent, cu excepţia unuia. Este vorba despre Partidul România Unită (PRU) – Filiala Vâlcea, care a ales să politizeze Ziua Naţională a României. Liderul acestei formaţiuni politice şi-a îmbrăcat membrii, cu care s-a prezentat la depunerea de coroane, în veste şi eşarfe pe care erau inscripţionate sigla partidului şi numele formaţiunii politice.

Situaţia a fost una jenantă, în condiţiile în care liderii celor mai mari partide din Vâlcea, PSD şi PNL, au avut bunul – simţ să lase politica deoparte măcar pentru câteva ore şi să sărbătorească o zi importantă pentru fiecare român.