Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: Facebook

Primarul din Vlădeşti transmite avertismente subtile către liderii PSD Vâlcea!

foto: FacebookPentru intoxicarea opiniei publice şi încăierarea unor partide aflate în campania electorală, s-a lansat zvonul că primarul de la Vlădeşti a trecut de la PSD la ALDE. Nu a existat nici măcar un cititor vâlcean care să creadă minciuna asta, ştiindu-l pe Sorin Ghiţă – actualul primar (şi de două legislaturi în funcţie ca primar PSD) un om serios, un intelectual cu toate ţiglele pe casă şi devotat doctrinei social-democrate. Să facă atâtea lucruri bune pentru concetăţenii tăi, să modernizezi localitatea şi să te bucuri de un sufragiu electoral de 65% (sondaj făcut de liberali) şi să schimbi partidul, te poţi afla în situaţia unei vaci bogate în lapte care, după umplerea găleţii, dă cu piciorul şi răstoarnă vasul.

Întrebat despre acest zvon, primarul Ghiţă ne-a declarat: „Am râs şi eu de porcăria asta. Aici e mâna viceprimarului comunei (coleg de partid cu Sorin Ghiţă – n.r.) care vrea şi el să candideze. Dar sondajul făcut de liberali în localitate îl creditează cu puţine procente, mult, foarte mult sub aprecierile mele. Într-un fel, îi înţeleg pe zvoneri. Organizaţia noastră încă nu a nominalizat candidatul şi se vor mai ivi astfel de presiuni in favoarea unora sau altora.

De 1 Martie, senatorul Niţu – fost la liberali, a venit cu noii săi colegi de partid ca să dăruiască mărţişoare locuitoarelor comunei. Evident, au venit şi la Primărie, la fetele noastre şi le-au împărţit. Apoi, la plecare, cei de la ALDE au ţinut să facă o poză de grup, unde, bineînţeles, am fost şi eu. Cred că nimeni nu mă poate acuza de lipsă de educaţie şi respect pentru musafirii instituţiei. Aşa că… Apreciez ca bună gluma cu plecarea mea de la PSD”.