Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Președinția UE a fost preluată de Olanda

Președintia prin rotatie a Uniunii Europene a fost preluată pentru primul semestru al anului 2016 de către Olanda. Preluare vine într-un moment în care Uniunea Europeană se confruntă cu mai multe crize. Pe de o parte intenția Marii Britanii de a părăsi UE, mai apoi criz migrației, precum și problem precum , terorismul și urgențele economice nu pot fi trecute cu vederea.

Este de așteptat ca Olanda să arate unora dintre partenerii europeni reformele ample care trebuie efectuate pentru respectarea criteriilor din Tratatul de la Lisabona pentru a fi membru al UE.