Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prefectul Cornoiu se pregăteşte pentru scaunul de preşedinte al CJ Vâlcea

Actualul prefect de Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu, şi-a făcut deja planuri politice de viitor, mai ales că omul se aşteaptă din moment în moment să fie îndepărtat din scaunul de prefect. Se aude că un alt ex-prefect – Mircea Nadolu – aşteaptă cu nerăbdare să revină la Prefectură, el primind se pare deja promisiuni de susţinere din partea liberalilor vâlceni.

Revenind la Dumitru Nicu Cornoiu, conform surselor noastre din UNPR, acesta va fi cap de listă pentru Consiliul Judeţean Vâlcea, la alegerile locale din vara anului 2016. El vrea să profite de popularitatea câştigată în tot acest timp, cât a fost reprezentant al Guvernului în judeţ. Ce-i drept, Cornoiu nu a fost un prefect leneş, ci unul destul de activ, care a fost prezent la majoritatea activităţilor din judeţ, dar şi la calamităţi, stând de vorbă cu oamenii şi făcându-se cunoscut.

Dumitru Nicu Cornoiu a ajuns prefect cu aportul şi susţinerea deputatului Constantin Mazilu, preşedintele UNPR Vâlcea, şi tot parlamentarul îl susţine şi acum pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. Aşadar, o candidatură a lui Cornoiu nu este de neglijat, mai ales că el poate obţine destul de multe voturi în sudul judeţului, cu ajutorul deputatului Mazilu.