Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Predoiu a câştigat simpatia pedeliştilor vâlceni

• Fostul ministru al Justiţiei a obţinut 56% din voturile membrilor de partid din judeţ
Alegerile interne pentru stabilirea candidatului la alegerile prezidenţiale de anul viitor l-au scos învingător în organizaţia PDL Vâlcea pe Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei în perioada 29 februarie 2008- 07 mai 2012. Pedeliştii au avut de ales între Predoiu şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă. „Potrivit datelor de la Birourile Secțiilor de Votare, s-au prezentat la vot 64% din totalul membrilor PDL Vâlcea. Procentele voturilor valabile exprimate obținute de candidați sunt următoarele: domnul Cătălin Predoiu – 56% și domnul Gheorghe Falcă – 44%.”, a declarat Romulus Bulacu, vicepreşedinte PDL Vâlcea.
Alegerile interne pentru stabilirea prezidenţiabilului PDL au fost organizate sâmbătă, 23 noiembrie, în nouă centre de votare din Râmnicu Vâlcea, Câlimănești, Horezu, Drăgășani, Berbești, Bălcești, Băbeni, Crețeni și Copăceni. Votul a fost supravegheat de o echipă de coordonatori din partea conducerii centrale coordonată de Raluca Turcan.
Speriaţi că îl pierd pe Băsescu
Tonul în care Cătălin Predoiu şi-a prezentat proiectul i-a nemulţumit pe unii dintre pedeliştii vâlceni. Distanţarea evidentă faţă de actualul preşedinte al României, Traian Băsescu, a stârnit nemulţumiri printre tinerii democrat-liberali. „Eu am venit hotărât să îl votez pe Predoiu şi merg acum pe mâna lui Falcă. Este imposibil să negăm influenţa lui Băsescu pentru PDL. Dacă ne distanţăm de cel care a dus partidul în fruntea sondajelor de opinie ne vom trezi că obţinem scoruri asemănătoare celor din decembrie 2012″, a comentat preşedintele TDL Râmnicu Vâlcea, Bogdan Costinescu. Şi portocalii din nordul judeţului au preferat să mizeze pe Gheorghe Falcă. „Mi s-a părut că are un discurs mai uman faţă de retorica seacă a lui Predoiu. Eu i-am dat votul meu lui Falcă”, a declarat viceprimarul din Voineasa, Giani Man. În timpul prezentării platformelor program, Cătălin Predoiu a fost acuzat de liderul organizaţiei de femei din PDL Vâlcea, Iulian Moise de traseism politic, fostul ministru al Justiţiei făcând parte în 2008 din PNL.
Liberalii îl văd pe Antonescu prezidenţiabil pentru Dreapta
Liberalii vâlceni consideră însă că soluţia la alegerile prezidenţiale pentru forţele de dreapta o va reprezenta însă Crin Antonescu. „Să îşi facă alegerile. Nu ne deranjează. Din punctul meu de vedere şi Predoiu şi Falcă vor trebui să accepte soluţia Crin Antonescu ca unica soluţie pentru reprezentantul partidelor de dreapta în bătălia electorală de anul viitor. Uniunea Social Liberală nu mai reprezintă o variantă. Se vede din disputele existente între Ponta şi Antonescu. De altfel, la noi în Călimăneşti funcţionează alianţa PDL-PNL. Şi în Dăeşti alegerile locale au fost câştigate de liberali în alianţă cu PDL. În primăvară cred că se va da startul pentru unificarea dreptei în România”, consideră Vasile Scârlea, preşedintele PNL Călimăneşti.