Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: psnews.ro

Ponta, plângere la Ministerul Educaţiei pentru revocarea ordinului de retragere a titlului de doctor

FOTO: psnews.roVictor Ponta a depus plângere la Ministerul Educaţiei în care a cerut revocarea ordinului de ministru prin care i s-a retras titlul de doctor, a declarat Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Conducerea Baroului Bucureşti a amânat, marţi, pentru 31 august, solicitarea Monicăi Macovei de a-l exclude pe fostul premier Victor Ponta din Baroul Bucureşti. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a mai respins pe 27 iulie, încă o contestaţia a lui Victor Ponta la decizia consiliului de retragere a titlului de doctor.

„Am primit marţi, plângerea prealabilă a domnului Ponta, în care solicită, printre altele, revocarea ordinului de ministru nr 4.662 din 1 august. Vom analiza plângerea prealabilă şi vom decide în zilele următoare cum vom răspunde acestui demers”, a declarat pentru MEDIAFAX Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.