Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pocora: „Dacă cei din PSD nu mai vor USL să spună clar și deschis acest lucru în fața opiniei publice”

Deputatul Cristina Pocora a ieşit la rampă pentru a cere social-democraţilor să îşi exprime public opinia despre viitorul Uniunii Social Liberale. Criza arcului guvernamental a intervenit la începutul acestei săptămâni, după ce PNL a anunţat remanierea mai multor membri din cabintul Ponta. Social-democraţii au blocat cerea de numire a lui Klaus Iohannis în poziţia e vicepremier, propunând o formulă cu patru posturi de vicepremieri, care să includă şi membri ai PC şi UNPR. „În ultimele zile tot mai multe voci din PSD ne atrag atenția că dețin controlul total al Senatului și că alianța electorală de stânga, pe care au creat-o pentru europarlamentare, ar putea asigura guvernarea fără Partidul Național Liberal. Toate aceste declarații făcute de membrii importanți ai partenerilor de Uniune nu fac niciun fel de raportare la proiectul Uniunii Social Liberale, la obiectivele pe care, împreună, ni le-am asumat în fața românilor prin programul de guvernare.

Aceste afirmații îndreptate împotriva PNL nu sunt fundamentate, deoarece PNL a respectat programul de guvernare care stă la baza activității actualului Executiv. Liberalii nu au avut cerințe noi în USL sau în Guvern. De fiecare dată când s-au constat derapaje de la programul de guvernare și de la protocolul USL, PNL a atras atenția, deoarece respectarea angajamentelor asumate nu sunt solicitări suplimentare, sunt doar lucruri ce țin de buna guvernare. Dacă cei din PSD nu mai vor USL și dacă sunt de părere că USL și-a îndeplinit menirea, programul de guvernare și că rolul acesteia s-a încheiat, atunci ar trebui să spună clar și deschis acest lucru în fața cetățenilor care au votat USL, dar și a opiniei publice. Totodată, dacă din punctul de vedere al PSD, pretențiile Partidului Conservator, ale lui Daniel Constantin și Dan Voiculescu sunt mai importante decât actul guvernării și proiectul USL, să o recunoască deschis prin vocile sale autorizate. Orgoliile personale și de partid ale unor parteneri de uniune nu ar trebui să primeze în fața lucrurilor la care ne-am angajat în fața cetățenilor. Trebuie să fim lucizi și raționali în luarea unor decizii care țin de guvernarea țării și de îndeplinirea obiectivelor asumate. Orgoliul personal și calculele aritmetice nu trebuie să ia locul angajamentelor pe care ni le-am luat. Nu trebuie să lăsăm asemenea orgolii să distrugă un guvern care, prin nominalizările pe care PNL le-a făcut, ar fi căpătat și mai multă forță în susținerea programului de guvernare”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Cristina Ancuţa Pocora.