Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PNL pune Curtea de Conturi pe directorii PDL

Dana Nedescu PE LÂNGĂ LEGE. Deşi mai mult de jumătate din directorii deconcentratelor vâlcene ocupă ilegal aceste funcţii,  PDL îi păstrează  pe statele de plată chiar dacă, începând de la 1 martie, funcţiile acestora nu mai au acoperire legală. Prefectul Petre Ungureanu nu recunoaşte nimic şi ţine ore de dirigenţie în care îi învaţă pe  directorii deconcentratelor că sunt ,,crema judeţului” şi să nu ia în seamă afirmaţiile răutăcioase ale presei cu privire la ilegalitatea lor pe funcţii. Între timp, PNL  a sesizat Curtea de Conturi pentru evaluarea cheltuielilor nejustificate generate de Guvernul Boc, prin salarizarea acestora, dar şi a angajaţilor din instituţiile conduse de ,,ilegalii” actualului Guvern, pentru că statele de plată semnate de directorii PDL  stau şi ele sub semnul ilegalităţii. Directorii deconcentratelor numiţi de PDL conduc instituţiile, semnează documente şi iau decizii importante pentru comunităţile locale, deşi mandatul acestora e ilegal. Până la data de 27 februarie 2010 Guvernul trebuia să formuleze o nouă lege pentru a acoperi reglementările declarate neconstituţionale din Ordonanţa de Urgenţă 37/2009 şi OUG 105/2009 prin care s-au politizat deconcentratele. Minunea nu s-a întâmplat, iar  directorii PDL ocupă în continuare funcţiile primite, deşi nu mai au nicio bază legală. Controversata lege a funcţionarilor publici, prin care PDL doreşte să îşi menţină clientela politică în funcţii, a fost atacată la Curtea Constituţională de către senatorul PSD, Dan Şova, împreună cu un grup de 34 de senatori PSD+PC. Cu toate că CCR a declarat neconstituţionale toate ordonanţele emise de Guvernul Boc pe marginea acestei legi, iar o parte dintre directorii numiţi de PNL şi-au recâştigat posturile în instanţă, premierul a refuzat să se supună deciziilor CCR, dublând astfel cheltuielile cu plata celor două, trei rânduri de directori. Directorii sunt conştienţi de lipsa lor de autoritate, dar mimează munca contra unor salarii acceptabile care le asigură un trai decent pe timp de criză. În cadrul Colegiului Prefectural de săptămâna trecută, prefectul Petre Ungureanu, enervat de dezinteresul manifestat de directorii deconcentratelor, le-a ţinut o oră de dirigenţie în cadrul căreia le-a explicat că ei sunt crema acestui judeţ, vârful lui drept pentru care ar trebui să se implice mai mult  şi că aşa-zisa lor ilegalitate există doar în capul jurnaliştilor nu şi în realitate, precizare care le-a pus sub semnul întrebării inteligenţa, directorii fiind conştienţi de situaţia în care se află. ,,Colegiul Prefectural este singurul for în care discutăm,  nu va fi niciodată o oră de dirigenţie şi în niciun caz nu va fi monolog. Sunteţi crema acestui judeţ, nu ne putem jigni aici. Nu avem nevoie de diriginte aici. Mi-aş dori să fiţi un pic mai combativi. Guvernul lucrează! Indiferent de ceea ce se spune în presă despre dumneavoastră, că sunteţi ilegali în funcţie, este fals.Este o percepţie greşită şi nu trebuie să-i daţi importană”, a declarat prefectul de Vâlcea. Directorii l-au ascultat în linişte, cu ochii în foile din faţă, aproape fără să respire, dar au refuzat să socializeze pe marginea rapoartelor prezentate de colegii lor. 20 dintr-o lovitură Deşi prefectul Petre Ungureanu refuză să accepte situaţia, poate pentru faptul că şi mandatul său stă sub semnul ilegalităţii, şefii direcţiilor deconcentrate vâlcene, cu excepţia câtorva, au rămas fără drept de semnătură pe o perioadă nedeterminată şi asta pentru că  actul normativ prin care au fost numiţi a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituţională a României, iar Guvernul şi Parlamentul nu au făcut corecţiile necesare.În judeţul Vâlcea, din cei 31 de aşa-zişi directori coordonatori, doar nouă sunt în legalitate: Gabriel Andreescu – Casa de Pensii; Rodica Mărginean – Casa Asigurărilor  de  Sănătate; Gheorghe Gogârnoiu –  Direcţia Finanţelor Publice; Florel Bădele – Direcţia pentru Agricultură; Tiberiu Berbece – Garda de Mediu; Narcisa Urea – Agenţia de Protecţia Mediului; Adrian Comănescu – Direcţia Judeţeană pentru Sport; Florinel Constantinescu – Direcţia Sanitar Veterinară;  Adrian Mesescu – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă;  Florin Epure – Direcţia Judeţeană pentru Cultură. Toţi aceşti directori au fost numiţi în funcţie de Guvernul Tăriceanu şi  toţi au supravieţuit pe funcţie datorită fostului lider Mircea Gutău, care a realizat faptul că schimbarea lor ar bloca   judeţul,  aceştia  deţinând şefia principalelor instituţii, iar fostul lider PDL a înţeles rapid că nu-şi permite să renunţe la profesionişti pentru mulţumirea clientelei politice. La nivel naţional, aproximativ 1.500 de direcţii judeţene aflate în subordinea ministerelor se află în această situaţie. În afara  direcţiilor deconcentrate, în Vâlcea funcţionează aproape 30 de agenţii, aproape toate au două rânduri de directori, cu salarii de peste  30 de milioane lei vechi. Funcţiile acestora fiind dublate de cele câştigate în instanţă de către directorii demişi pentru că nu făceau parte din PDL, exemple: Direcţia de Statistică Vâlcea şi Direcţia de Cultură. Delegări forţate Lipsa de acoperire legală pune sub semnul întrebării orice act semnat de directorii celorlalte deconcentrate şi mai ales eventualele plăţi pe care instituţiile ar urma să le facă sub semnătura lor. Ca soluţie de avarie, PDL-iştii s-au gândit  la delegarea atribuţiilor, fapt care a dus deja la apariţia demisiilor sau a concediilor medicale, adjuncţii sau şefii de servicii refuzând să-şi asume gafele făcute de ilegalii premierului  Boc. La Vâlcea, primul semnal a fost tras de subprefectul Adrian Burlănescu, care a preferat să plece decât să semneze actele pe fond funciar emise de prefectul Petre Ungureanu. Capii PNL precizează că, în prezent, contractele de management ale conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale (încheiate în baza O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009) au devenit caduce, prin urmare ordinele de plată a salariilor pentru aceste persoane sunt abuziv executate şi fără o baza legală existentă. Astfel, PNL a solicitat o analiză clară a impactului financiar al acestei decizii politice, materializate prin ordonanţe de urgenţă, succesiv declarate neconstituţionale. Alina Gheorghiu, preşedinta Comisiei pentru Justiţie a PNL, spune că CCR trebuie să evalueze pierderile financiare şi cheltuielile bugetare nejustificate, rezultate în urma salarizării a câte doi-trei directori în instituţiile deconcentrate, dar şi a actelor semnate de directorii PDL aflaţi ilegal în funcţii.