Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Incendiul din Ostroveni a fost provocat de o instalație de iluminat improvizată

IGNORANȚĂ. În urmă cu câteva zile, acoperișul unui bloc cu 10 etaje din cartierul Ostroveni a fost cuprins de flăcări imense. Pompierii vâlceni au intervenit prompt reușind să stingă focul într-o oră. Cauza incendiului se pare că ar fi fost  un arc electric produs la o instalație de iluminat improvizată. În seara zilei de 28 mai a.c., un incident periculos a mobilizat autoritățile vâlcene. Un incendiu produs la acoperișul blocului S2, situat pe Bulevardul Tineretului nr. 14, din cartierul Ostroveni, a pus pe jar pompieri, jandarmi și polițiști. Cu maximă operativitate, oamenii legii s-au deplasat la fața locului constatând că acoperișul blocului S2, corespunzător scărilor D și E, era cuprins de flăcări. Imediat, aceștia au  delimitat zona afectată și au îndepărtat cetățenii din acest perimetru,  au evacuat locatarii de la etajele superioare ale imobilului și au deviat circulația pentru a facilita accesul  echipajelor de intervenție ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea și S.M.U.R.D. Vâlcea. De asemenea, la fața locului au venit și reprezentanții SC CEZ SA și  SC DISTRIGAZ SUD SA, care au deconectat blocul de la rețelele de energie electrică și gaz. În momentul sosirii pompierilor la locul incendiului, flăcările se manifestau violent, fiind întreținute de materialele combustibile din componența acoperișului (carton bituminat și lemn de brad), precum și de curenții de aer prezenți în zonă. Până la stingerea incendiului, a ars acoperișul clădirii pe o suprafață de 300 mp., deasupra ambelor scări, precum și diverse bunuri materiale, elemente de mobilier, câteva mini-utilaje de uz gospodăresc, depozitate de locatari în podul blocului, spațiu pe care aceștia îl amenajaseră ca boxe. De asemenea, s-au degradat plăcile de azbociment și învelitoarea din tablă, traseele de cablu TV, două panouri din policarbonat aflate pe casa scării, precum și zugrăveala pe anumite porțiuni ale zidurilor apartamentelor de la ultimele două etaje. A fost nevoie de 4 autospeciale pentru a stinge incendiul După aproximativ o oră, incendiul a fost stins, pentru această misiune fiind necesară intervenția a 12 ofițeri, din conducerea ISU și 45 de pompieri militari, aceștia acționând cu ajutorul a patru autospeciale de stins incendii, precum și cu ambulanțele din dotarea SMURD. Totodată au intervenit și ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea care au acordat ajutor medical mai multor persoane care suferiseră atacuri de panică. „Din fericire nu au existat răniți, pagubele produse fiind doar de ordin material, valoarea estimativă a acestora fiind apreciată la circa 35.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la aproximativ 1600.000 de lei. Din cercetările preliminarii, efectuate de o comisie mixtă compusă din angajați ai ISU, polițiști și angajați ai Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, reiese faptul că incendiul a izbucnit în urma producerii unui arc electric la o instalație de iluminat improvizată, amplasată în podul blocului”, se explică într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea. Polițiștii au demarat cercetările pentru a descoperi cui aparținea improvizația electrică și pentru a-i trage la răspundere penală pe cei vinovați. Alexandra Dumitru