Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Vocea Valcii

MUTARE SURPRIZĂ la PSD VÂLCEA: Costi vs. Coca vs. Voicescu se vor „lupta” la sfârşitul săptămânii

Foto: Vocea ValciiAlegerea lui Liviu Dragnea ca președinte interimar al PSD a făcut ca lucrurile în interiorul formațiunii politice să se desfășoare pe repede-înainte. De altfel, în periplul său prin teritoriu, Dragnea a sugerat că alegerile din interiorul organizațiilor județene să aibă loc până în septembrie, deoarece ne așteaptă o toamnă fierbinte.

În vizita sa la Vâlcea de acum 2 săptămâni, Dragnea a subliniat necesitatea organizării cât mai repede a alegerilor interne, deoarece PSD trebuie să se bazeze pe structuri de conducere legitime la toate nivelurile din partid. I-a sugerat subtil preşedintelui interimar al PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, să grăbească conferinţa judeţeană şi să nu o mai amâne inutil.

Zis şi făcut! Costi Rădulescu s-a supus doleanţelor noului său lider şi a reprogramat alegerile. Astfel că, alegerile pentru președinția organizației județene a PSD Vâlcea vor avea loc în data de 31 iulie a.c., și nu la sfârșitul lunii august, așa cum era preconizat. Data pentru organizarea Conferinţei Judeţene a PSD Vâlcea a fost confirmată și de președintele interimar Constantin Rădulescu, care, ne-a declarat: „Cu cât vom organiza mai repede alegerile, cu atât se așează și apele în partid. Ne așteaptă o perioadă aglomerată din punct de vedere politic și toți pesediștii din Vâlcea trebuie să înțeleagă că dacă nu vom trage cu toții la aceeași căruță, județul se va îngălbeni, iar asta nu este bine deloc”.

Voicescu, în Franţa cu PNL sau la Vâlcea cu PSD?

Mutarea datei alegerilor, mult mai devreme decât se așteptau mulţi, a făcut ca unora să le dea planurile peste cap, mai ales cele de vacanță. Spre exemplu, unul dintre cei care dorea să candideze la șefia PSD, primarul Voicescu de la Fârtățești, Nicolae Voicescu, este pus acum într-o situație ingrată. Omul avea deja plănuită o plecare în Franța, alături de senatorul PNL, Dan Nițu. Acum rămâne de văzut dacă Voicescu rămâne și își menține candidatura sau dacă alege să plece în Franța cu PNL-ul.

Avantaj Costi…

Cert este că lupta se anunţă a fi una interesantă, în contextul alegerii noului preşedinte interimar al PSD. De ce spunem asta? Pentru că nu puţini sunt cei care susţin că Rădulescu a ales să organizeze alegeri la Vâlcea la scurt timp după ce Dragnea a preluat frâiele, pentru că ar avea un vădit avantaj în faţa senatorului Laurenţiu Coca.

Costi Rădulescu se pare că a fost de partea lui Dragnea la alegerile pentru interimatul PSD, el alegând să nu fie de aceeaşi baricadă cu Ponta şi Rovana din cauza legăturii strânse a doamnei Plumb cu Laurenţiu Coca. Este bine ştiut faptul că senatorul Coca a fost, acum ani şi ani, consilier al Rovanei Plumb, pe când aceasta era parlamentar de Vâlcea. Relaţiile dintre cei doi au rămas extrem de bune şi era de aşteptat ca Laurenţiu să fie de partea sa. În aceste condiţii, Costi Rădulescu s-a reorientat şi a preferat să meargă de partea câştigătorului, având acum un avantaj de imagine şi o şansă mare să fie ales preşedinte al PSD Vâlcea la alegerile de vineri, 31 iulie 2015.