Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

MRU: Victor Ponta vrea să ascundă că e suspect de tragic de influenţă

În opinia lui Mihai Răzvan Ungureanu, mutarea lui Victor Ponta la Ministerul Apărării, dar şi războiul acestuia cu preşedintele Traian Băsescu sunt chestiuni doar de faţadă, pentru că, în realitate, Victor Ponta vrea să mute atenţia de la o problemă cu adevărat importantă.

„Fumul stârnit de schimbul de replici acoperă o problemă mare a domnului Ponta: suspiciunea de trafic de influență, care a apărut, din păcate, pe seama unora dintre constatările procurorilor”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu, la Cluj-Napoca, în timpul evenimentului de lansare a candidaților Forței Civice pentru alegerile europarlamentare,

Mihai Răzvan Ungureanu îl mai acuză pe Victor Ponta că nu guvernează țara.

„Premierul se află într-o poziție ingrată. Pe de o parte, este supus unor presiuni enorme din cauza baronilor, care l-au făcut președinte de partid și care au constată că nu le mai oferă nicio certitudine, nu îi mai apără. Și pe de altă parte, în fața evidenței, că nu poate guverna țara, are, din păcate, alte obiective, alte preocupări.”

„E un premier care preferă spectacolul public, circ ieftin după părerea mea, sobrietății de care e nevoie pentru ca un premier să demonstreze capacitate administrativă. El nu guvernează, pur și simplu”, a spus președintele partidului Forța Civică.