Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Liviu Dragnea, în căutare de susţinători în tabăra lui Ponta

Liviu Dragnea este decis să-şi joace cărţile până lşa capăt şi nu acceptă ca preşedinţia interimară a PSD să rămână în mâinile Rovanei Plumb. Pentru a demonstra că nu stă cu mâinile în sân, Dragnea a şi încpeut deja negocierile cu oameni foarte apropiaţi de premierul Victor Ponta.

Stiripesurse.ro a prezentat o fotografie extrem de interesantă care-i înfăţişa pe fostul preşedintele executiv al PSD şi primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, la o terasă de fiţe din Bucureşti. Pesediştii au venit împreună la local cu un Mercedes C200 nou, vişiniu, fiind gardaţi de o maşină a SPP, de care Dragnea mai beneficiază încă câteva luni, datorită faptului că a fost ministrul Dezvoltării.

Conform siteului stiripesurse.ro, „Dragnea şi Negoiţă au stat de vorbă zeci de minute, părând că au căzut de acord asupra unui subiect important. Interesant este faptul că Robert Negoiţă este un apropiat al lui Victor Ponta, iar o susţinere a lui Liviu Dragnea în dauna Rovanei Plumb ar fi o surpriză”.

Aşadar, temperatura creşte în interiorul PSD, iar cele două tabere sunt decise să nu cedeze absolut deloc.